Evoluția Conducerii Federației Ruse : Transformările lui Putin (partea 3) Putin, care nu a avut altă alternativă decât să facă apel la Occident, pentru a-l ajuta să menţină statul pe linia de plutire, când a preluat mandatul în 2000, a fost iniţial salutat ca un partener de încredere de către Occident.
Evoluția Conducerii Federației Ruse: Percepţii față de Putin (partea 2) Scopul lui Putin a fost de a revigora ţara, ceea ce presupunea restabilirea controlului de stat (politic, social şi economic), consolidarea FSB-ului, puterii militare şi reinstituirea influenţei Rusiei şi renumelui ei internaţional – în special în spațiul de influenţă ex-sovietic.
Modârcă pleacă de la Primărie Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă a semnat o dispoziţie prin care cere demiterea lui Vlad Modârcă din funcţia de şef al Direcţiei Arhitectură, Urbanism şi Relaţii Funiciare.
Evoluția Conducerii Federației Ruse (partea 1) În timp ce la suprafaţă par a fi certuri politice și instabilități, de fapt, este următorul pas in consolidarea conducerii de stat a Rusiei.
Curtea Constituţională a declarat eliberarea lui Muruianu ilegală Astăzi, Comuniştii au contestat eliberarea din funcţie a şefului Curţii Supreme de Justiţie la Curtea Constituţională, iar decizia în cele din urmă, a fost în favoarea lor.
Deputaţii au decis! Judecătoriile economice vor fi lichidate Deputaţii Alianţei pentru Integrare Europeană au votat, astăzi, în primă lectură, proiectul de lege cu privire la lichidarea judecătoriilor economice.
Oleg Efrim: “Am votat ca şi colegii mei din Parlament” Ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, susţine că informaţiile precum că ar fi votat împotriva demiterii preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, au fost lansate cu scopul de a denigra imaginea acestuia.
Opinii privind demiterea lui Muruianu “Slava Domnului că s-a produs acest lucru. Ştiu că unii, deja, umblă pe la Curtea Constituţională cu torba cu bani pentru al restabili în funcţie pe Muruianu, însă eu sunt sigur că acolo avem judecători corecţi, cinstiţi şi nu vor admite aceasta”, a declarat Mihai Ghimpu.
Demiterea lui Muruianu nu este legală! Juristul a încheiat: „Ceea ce s-a întâmplat la astăzi la Parlament, este o încercare de a îngenunchea și de a supune întreg sistemul judecătoresc” .
Victoriabank investește în excelență: APEX Maths aduce la Chișinău cercetători de talie mondială pentru tinerii pasionați de matematică
Patru afaceri din sudul Moldovei au implementat soluții digitale prin programul Business Digital Start
:ACT Festival, primul festival de video mapping din Republica Moldova, revine pe 26 septembrie 2026, la Castel Mimi
Grijă pentru blănoși: intervenții în Nisporeni și Ungheni, 154 de animale sterilizate și 3,3 tone de hrană colectate
Tot mai mulți moldoveni sunt interesați de oportunitățile profesionale de acasă: peste 1000 de persoane s-au înscris la Târgul Online de Cariere pentru Diasporă
Grijă pentru blănoși: donează hrană pentru animalele fără adăpost pe 23 și 24 mai, în magazinele Kaufland
La Buiucani s-a deschis Taproom by Litra & Friends — un pub nou cu bere artizanală și smash cheeseburgeri autentici
Grijă pentru blănoși: Alga lansează campania de sterilizare și vaccinare gratuită pentru animale din Nisporeni și Ungheni între 11-16 mai