”Nu ai respect față de instituțiile de stat!” i-a declarat Plahotniuc lui Filat, susținând că Vlad Filat și mai precis, că PLDM este împotriva alegerii preşedintelui R. Moldova printr-o lege organică, arată respectul, sau mai bine zis, nerespectul pe care îl are acesta faţă de deciziile organelor de stat, colegii din Alianţă, dar şi faţă de întreaga societate.