Breivik în lesă (VIDEO) Poliţiştii norvegieni l-au dus pe Anders Behring Breivik pe insula Utoya, ţinându-l într-o lesă, pentru a descrie în detaliu cum i-a omorât pe cei 69 de tineri.
Noi reguli la vama R. Moldova și România Începând cu luna august, mijloacele de transport care vor trece frontiera moldo-română vor fi scanate. Odată cu contrapunerea datelor realizate între posturile vamale din R. Moldova şi România, se va efectua un control vamal, a anunţat luni Natalia Calenic, şefă de direcţie la Serviciul Vamal, la o conferinţă de presă.
Irak: Zeci de morți și sute de răniți în atentate din 15 orașe O serie de atacuri care a lovit peste 15 oraşe din Irak luni dimineaţă s-a soldat cu cel puţin 66 de morţi şi peste 630 de răniţi, conform unui nou bilanţ provizoriu stabilit de AFP plecând de la informaţii oficiale.
Armata SUA oferă asistență juridică Armatei Naționale Direcţia juridică a Ministerului Apărării a organizat recent, un atelier de lucru moldo — american axat pe probleme juridice din domeniul militar („Legal Symposium on Multinational Operations”).
Sezonul electoral reîncepe. PLDM vrea referendum Se pare că partidele au început, deja, să ducă dorul alegerilor, asta după că Preşedintele fracţiunii parlamentare liberal-democrată, Valeriu Streleţ a declarat, în cadrul unui interviu, că optează pentru un referendum de modificare a Constituţiei.
Război în ”AIE” Schimbul de replici dure între membrii partidelor PLDM și PD s-a întețit săptămâna aceasta, asta după ce vicepreşedintele PLDM, Valeriu Streleţ, a declarat că liberal-democraţii vor cere la toamnă modificarea Acordului de funcţionare a Alianţei pentru Integrare Europeană, în special a unor prevederi ce ţin de alegerea şefului statului.
NATO este organizaţie teroristă “NATO este o organizaţie teroristă” susţine Preşedintele Zimbabwe, Robert Mugabe. Motivul pentru care oficialul şi-a creat asemenea impresii îl constituie atacurile împotriva Libiei. Acesta mai spune că Organizaţia militară urmăreşte scopul de a-l ucide pe liderul libian, Moammar Gaddafi.
IAF și-a încheiat antrenamentele în România Forţele Aeriene Israeliene (IAF) au încheiat recent o săptămână de manevre comune cu Forţele Aeriene Române, în Munţii Carpaţi, relatează Jerusalem Post.
15 august 1940 – colectivizare, colhozuri, sărăcie 15 august 1940 urma să devină data care va schimba definitiv cursul istoriei neamului românesc. Ziua de 15 august 1940 a devenit una fatală pentru poporul moldovenesc, care îşi aminteşte cu durere despre acea perioadă marcată de teroare, deportări, foamete, colectivizare, muncă neremunerată şi sărăcie.
Victoriabank investește în excelență: APEX Maths aduce la Chișinău cercetători de talie mondială pentru tinerii pasionați de matematică
Patru afaceri din sudul Moldovei au implementat soluții digitale prin programul Business Digital Start
:ACT Festival, primul festival de video mapping din Republica Moldova, revine pe 26 septembrie 2026, la Castel Mimi
Grijă pentru blănoși: intervenții în Nisporeni și Ungheni, 154 de animale sterilizate și 3,3 tone de hrană colectate
Tot mai mulți moldoveni sunt interesați de oportunitățile profesionale de acasă: peste 1000 de persoane s-au înscris la Târgul Online de Cariere pentru Diasporă
Grijă pentru blănoși: donează hrană pentru animalele fără adăpost pe 23 și 24 mai, în magazinele Kaufland
La Buiucani s-a deschis Taproom by Litra & Friends — un pub nou cu bere artizanală și smash cheeseburgeri autentici
Grijă pentru blănoși: Alga lansează campania de sterilizare și vaccinare gratuită pentru animale din Nisporeni și Ungheni între 11-16 mai