Vlad Filat, tur de forţă la instituţiile europene de la Bruxelles Rolul Parlamentului European în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova este unul determinant, a apreciat miercuri premierul R Moldova, Vlad Filat, după întrevederea cu preşedintele PE Martin Schulz.
Igor Dodon propune un referendum în vederea înlocuirii simbolicii de stat Președintele socialiștilor, Igor Dodon, propune, în numele PSRM, organizarea unui referendum național privind schimbarea simbolicii de stat și înlocuirea tricolorului românesc prin drapelul moldovenesc al lui Ştefan cel Mare. Un apel în vederea Reformei Simbolicii Identitare a statului a fost făcut public astăzi, 29 martie.
Roibu şi Zubco la raport în Parlament, despre arborarea drapelelor comuniste în ţară drapel comunist, drapel bicolor, Consiliul municipal Balti, comunisti, Comisia Nationala de Heraldica, Procuratura Generala, Ministerul de Interne
Comuniştii de la Bălţi vor arborarea drapelului bicolor pe clădirile administrative Consilierii comunişti din Bălţi au aprobat astăzi, 29 martie, proiectul cu privire la arborarea drapelului bicolor în instituţiile publice. Decizia a fost adoptată cu voturile a 22 de consilieri municipali din Partidul Comuniştilor în timp de alţi 7 consilieri s-au exprimat împotriva acestei iniţiative.
Igor Dodon vrea o lege care să interzică manifestaţiile antistatale Socialistul Igor Dodon a înaintat astăzi, 29 martie, o iniţiativă legislativă prin care vrea să interzică partidelor şi organizaţiilor obşteşti petrcerea acţiunilor şi activităţilor ce pun în pericol integritatea teritorială a Republicii Moldova. În acest sens au fost propuse modificări la 4 acte legislative. Este vorba de Legea privind asociaţiile obşteşti, legea privind administraţie publică locală, legea privind partidele politice şi legea cu privire la întruniri.
Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, va veni la Chişinău Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a acceptat invitaţia Prim-ministrului Vlad Filat de a vizita Republica Moldova în timpul apropiat. Despre aceasta s-a convenit ieri, la întâlnirea dintre cei doi oficiali la Bruxelles, transmite Serviciul de Presă al Guvernului.
Scandal la Moscova: Interese ascunse la Gazprom Scandal de proporţii în Rusia, acolo unde actuali membri ai guvernului sunt implicaţi într-un scandal de conflict de interese în cadrul gigantului energetic Gazprom Vicepremierul rus Igor Ciuvalov a negat orice conflict de interese, după ce Financial Times şi Wall Street Journal au dezvăluit miercuri că a investit milioane de dolari în grupuri precum Gazprom în timp ce lucra la Kremlin.
România susţine cauza Chişinăului la Moscova Integrare, transnistria, Moldova, Moscova, UE, Rusia, NATO
Nicolae Timofti a avut întrevedere cu ambasadorul României la Chișinău Perspectivele intensificării colaborării pe domeniile economic, cultural și de integrare europeană a Republicii Moldova au fost discutate în cadrul întrevederii Președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, cu Ambasadorul României la Chișinău, Marius Lazurcă, transmite Serviciul de Presă al Parlamentului.
Victoriabank investește în excelență: APEX Maths aduce la Chișinău cercetători de talie mondială pentru tinerii pasionați de matematică
Patru afaceri din sudul Moldovei au implementat soluții digitale prin programul Business Digital Start
:ACT Festival, primul festival de video mapping din Republica Moldova, revine pe 26 septembrie 2026, la Castel Mimi
Grijă pentru blănoși: intervenții în Nisporeni și Ungheni, 154 de animale sterilizate și 3,3 tone de hrană colectate
Tot mai mulți moldoveni sunt interesați de oportunitățile profesionale de acasă: peste 1000 de persoane s-au înscris la Târgul Online de Cariere pentru Diasporă
Grijă pentru blănoși: donează hrană pentru animalele fără adăpost pe 23 și 24 mai, în magazinele Kaufland
La Buiucani s-a deschis Taproom by Litra & Friends — un pub nou cu bere artizanală și smash cheeseburgeri autentici
Grijă pentru blănoși: Alga lansează campania de sterilizare și vaccinare gratuită pentru animale din Nisporeni și Ungheni între 11-16 mai