Delegația lui Filat la ceremonia de inaugurare a Forumului „Summer Davos – 2010” Delegaţia Guvernului Republicii Moldova, condusă de Prim-ministrul Vlad FILAT, a participat astăzi la Tianjin la ceremonia de inaugurare a Forumului „Summer Davos – 2010”.
Unii au construit autostrăzi În 20 de ani de la unificarea Germaniei, s-au investit zeci de miliarde de euro în infrastructura rutieră, feroviară şi navală, în noile landuri est-germane. Progresul este unul uriaş, a declarat la Berlin Ministrul Federal al Transporturilor şi Construcţiilor, Peter Ramsauer.
Investiții cu zahăr pentru Republica Moldova Prim-ministrul Vlad Filat a avut astăzi o întrevedere cu Marcin Kulicki, Preşedintele Bordului Managerial al Companiei poloneze „Polski Cukier”. Marcin Kulicki a făcut o scurtă prezentare a companiei „Polski Cukier”, menţionînd că în Polonia, compania respectivă este cel mai mare producător de zahăr.
Elveţia susţine integrarea României în spaţiul Schengen Ministrul român de externe, Teodor Baconschi spune că România se poate baza pe sprijinul ferm al Confederaţiei elveţiene, care face parte din spaţiul Schengen, pentru admiterea în aceast spaţiu.
Pagubele produse de inundaţiile din R. Moldova depăşesc 60 milioane de euro Pagubele produse de inundaţiile din acest an din Republica Moldova se ridică la 961 milioane de lei (circa 62 milioane de euro), ceea ce reprezintă circa 5% din cheltuielile bugetare prevăzute pentru acest an, potrivit unei informaţii prezentate miercuri la şedinţa Guvernului.
Creştere economică pe fundalul unei descreşteri a ocupării forței de muncă Iurie Gotișan: „Piaţa muncii este destul de distorsionată la noi şi cred că măsurile statului practic nici nu se observă”.
Competiţie pe piaţa farmaceutică În Republica Moldova va exista o competiţie pe piaţa farmaceutică, în urma căreia vom avea parte de medicamente şi echipamente performante la preţuri reale este mesajul prim-ministrului Vlad Filat, care a participat ieri la inaugurarea celei de-a XVI-a ediţii a Expoziţiei internaţionale specializate „MoldMEDIZIN & MoldDENT
90 de milioane de euro pentru combaterea crizei Parlamentul European a aprobat astăzi decizia de a ne acorda ajutor financiar in valoare de 90 de milioane de euro pentru combaterea crizei.
Moldova a semnat un program de cooperare cu China Ministerul Culturii Republicii Populare Chineze și Ministerul Culturii Republicii Moldova au semnat un program de cooperare pentru 4 ani, care include interesele celor două state atît la nivel cultural cît și comercial-economic.
Victoriabank investește în excelență: APEX Maths aduce la Chișinău cercetători de talie mondială pentru tinerii pasionați de matematică
Patru afaceri din sudul Moldovei au implementat soluții digitale prin programul Business Digital Start
:ACT Festival, primul festival de video mapping din Republica Moldova, revine pe 26 septembrie 2026, la Castel Mimi
Grijă pentru blănoși: intervenții în Nisporeni și Ungheni, 154 de animale sterilizate și 3,3 tone de hrană colectate
Tot mai mulți moldoveni sunt interesați de oportunitățile profesionale de acasă: peste 1000 de persoane s-au înscris la Târgul Online de Cariere pentru Diasporă
Grijă pentru blănoși: donează hrană pentru animalele fără adăpost pe 23 și 24 mai, în magazinele Kaufland
La Buiucani s-a deschis Taproom by Litra & Friends — un pub nou cu bere artizanală și smash cheeseburgeri autentici
Grijă pentru blănoși: Alga lansează campania de sterilizare și vaccinare gratuită pentru animale din Nisporeni și Ungheni între 11-16 mai
Lacune în justiție și educație tabuizată. Ce a descoperit noul raport al Coaliției Naționale „Viața fără Violență”
„Reciclează azi pentru spitalele de mâine”. La fiecare recipient -2 lei vor fi donați pentru renovarea Institutului Mamei și Copilului