Grecia şi Estonia – două extremităţi economice ale UE Situaţia critică a Greciei din ultima perioadă, care încă mai persistă, a zguduit puternic zona euro, iar datoria guvernului grecesc, conform datelor prezentate la finele anului trecut, depăşeşte cu aproape 43% valoare propriului PIB.
170 de miliarde de euro pentru a acoperi necesităţile UE estimează nevoile financiare neacoperite de Grecia pentru perioada anilor 2012-2014 la nivelul de 170 miliarde de euro
Germania îşi pierde capacitatea de a exporta electricitate Ţǎrile vecine Germaniei se aratǎ îngrijorate în legǎturǎ cu urmǎrile asupra preţurilor şi a securităţii aprovizionării a acestei decizii.
Taxe duble pentru drumuri Proprietatrii automobilelor cu o putere cilindrică de până la 3000 cm3 vor scoate din buzunare suma de 900 de lei.
Lipsită de posibilitatea de a se îndatora Din cauza neînţelegerilor apărute dintre democraţi şi republicani pe tema bugetului şi a modalităţilor de reducere a datoriilor, SUA a atins nivelul limită de îndatorire, acesta fiind estimate la circa 14.300 miliarde de dolari. Dacă e să facem o referire la PIB-ul Americii, datoria constitue 90% din valoarea acestuia.
Nivel record pentru rezervele valutare ale Japoniei La nivelul record de circa 1,140 miliarde de dolari a crescut, în luna mai, valoarea rezervelor valutare ale Japoniei.
Preţul nostru în ochii statului Moldova ocupă al III-lea loc de la sfârşitul clasamentului după investiţii pe cap de locuitori din cadrul ţărilor CSI.
UE cere Rusiei să ridice interdicţia asupra importurilor de legume Comisia Europeană a cerut Rusiei să ridice imediat interdicţia asupra tuturor livrărilor de legume din Uniunea Europeană
Vrem drepturi fără obligaţii Guvernatorul mai menţionat că şi părerile populaţiei Poloniei sunt foarte sceptice privind acceptarea monedei euro ca monedă naţională.
Victoriabank investește în excelență: APEX Maths aduce la Chișinău cercetători de talie mondială pentru tinerii pasionați de matematică
Patru afaceri din sudul Moldovei au implementat soluții digitale prin programul Business Digital Start
:ACT Festival, primul festival de video mapping din Republica Moldova, revine pe 26 septembrie 2026, la Castel Mimi
Grijă pentru blănoși: intervenții în Nisporeni și Ungheni, 154 de animale sterilizate și 3,3 tone de hrană colectate
Tot mai mulți moldoveni sunt interesați de oportunitățile profesionale de acasă: peste 1000 de persoane s-au înscris la Târgul Online de Cariere pentru Diasporă
Grijă pentru blănoși: donează hrană pentru animalele fără adăpost pe 23 și 24 mai, în magazinele Kaufland
La Buiucani s-a deschis Taproom by Litra & Friends — un pub nou cu bere artizanală și smash cheeseburgeri autentici
Grijă pentru blănoși: Alga lansează campania de sterilizare și vaccinare gratuită pentru animale din Nisporeni și Ungheni între 11-16 mai
Lacune în justiție și educație tabuizată. Ce a descoperit noul raport al Coaliției Naționale „Viața fără Violență”
„Reciclează azi pentru spitalele de mâine”. La fiecare recipient -2 lei vor fi donați pentru renovarea Institutului Mamei și Copilului