Surpriză pentru FISC în restaurantele luxoase Angajații Serviciului Fiscal de Stat au efectuat săptămâna trecută, între orele 19.00 și 24.00, controale operative ale agenților economici din domeniul alimentației publice, adică la cele mai luxoase restaurante și baruri din Chișinău.
Află cine se face vinovat de criza din zona euro – Cunoscutul miliardar, George Soros, a găsit, cine se face vinovat de adâncirea crizei datoriilor din zona euro, după părerea sa.
Portugalia luptă pentru existenţă Portugalia mai continuă să lupte cum poate, pentru a-şi menţine cât mai mult timp balanţa economică. Vineri, 12 august, guvernul portughez, a anunţat intenţia întreprinderii, unor noi măsuri de austeritate, începând cu luna septembrie a acestui an. Se presupune că, acestea, vor fi în stare să aducă în caznaua ţării peste 100 milioane de euro, bani atât de necesari slăbiciunii portugheze.
Suntem oare martorii unui război economic??? Omenirea a cunoscut deja cruzimea a două războaie. O întrebare tot mai des spusă-n glas, a fost şi mai rămâne să fie, “Va fi sau nu războiul III mondial? Şi dacă da, atunci când?”. De tragedia ultimului război, ne despart 70 de ani, în acest răstimp, sute, mii de oameni, au reuşit să-şi făurească imperii adevărate, unde în capul mesei stau banii, acum te întâlnesc şi te petrec, după greutatea buzunarului.
Cursul valutar pentru 13 august 2011. Valutele sunt în week-end Cursul valutar pentru astăzi, 13 august, conform datelor prezentate de Banca Naţională a Moldovei.
Rezervele valutare ale BNM, în scădere Timp de doar o săptămână, rezervele valutare ale Republicii Moldova, s-au diminuat cu mai mult de 10 milioane de dolari americani.
Legături comerciale mai strânse între Moldova şi UE Se pare că, Republica Moldova, din ce în ce mai mult, se apropie de Uniunea Europeană, aceasta, se dovedeşte prin legăturile comerţului exterior, tot mai accentuate şi mai sigure.
Ultimile zile pentru achitarea impozitului funciar Fisc-ul, vine cu avertizări, pentru toţi ce care au uitat, că până pe 15 august şi respectiv 15 octombrie curent, trebuie să fie achitat impozitul funciar. Amenda care va fi impusă, în cazul când se vor încălca termenii stabiliţi de mai sus, constă într-o achitare suplimentară, în valoare de 3 la sută din suma impozitului, pentru fiecare zi întârziată.
Exportul de mărfuri din Moldova în creștere cu 65% În ianuarie-iunie 2011, exportul de mărfuri din Republica Moldova a constituit peste 1 miliard de dolari americani şi s-a majorat cu 64,9 la sută, comparativ cu perioada similară a anului trecut, informează Biroul Naţional de Statistică de la Chişinău.
Participă la cursul gratuit „Design Thinking” la Orange Digital Center și învață să gândești ca un inovator
Ești student/ă? Vino să-l cunoști pe Ex-Lead Designer Netflix și să afli cum te poți angaja în industriile creative
Bagaj pregătit? Destinația: Tbilisi! Achită-ți cumpărăturile cu cardurile Visa de la maib și câștigă o călătorie de neuitat
Nova Poshta a livrat în Moldova un număr record de colete datorită colaborării cu cele mai mari marketplace-uri mondiale