Germania vrea să reducă şomajul Guvernul federal al Germaniei se aşteaptă ca în următorii ani, numărul şomerilor să scadă considerabil. Renaşterile care sunt aşteptate pe piaţa muncii, experţii le asociază cu previziuni îmbucurătoare ale economiei.
Franţa: ambiţiile o vor salva Autorităţile franceze, se simt ameninţate de companiile de rating, care nu o scapă din vedere, în aşa fel, aceasta, se vede nevoită să prevadă un şir de soluţii, care ar putea s-o ajute să evite retogradarea ratingului AAA, pe care-l deţine.
George Soros: „Grecia nu a fost tratată la nivelul cuvenit” În ultima vreme, miliardarul George Soros, vine cu tot mai nulte opinii proprii şi cu soluţii, vis-a-vis de problemele de rang mondial. De data acesta, el zice că problema Greciei, nu a fost tratată, la nivelul care se cuvine de către liderii din Europa. Unicul lucru care l-ar mai putea face Grecia, pentru a o scuti pe Europa de încă nişte probleme, este să părăsească zona euro şi chiar Uniunea Europeană.
Germania are soluţii pentru a scăpa de criză! Germania, este de părerea că criza datoriilor, nu face parte din problemele, care nu se pot rezolva. Numai că pentru a scăpa de ele, este necesară răbdare. Ministrul german de finanţe Wolfgang Schäuble, cheamă statele la o cooperare mai eficientă, pentru a putea adopta şi pune în aplicare reformele necesare ieşirii din criză.
Europa sau America, a cui rană sângerează mai tare? În ultimul timp, mai ales pe parcursul sezonului estival, unii, în loc să se odihnească, au lucrat şi mai mult decât deobicei. Mă refer la economiştii şi analiştii economici, care nu reuşeau să treacă de la o economie la alta, de pe un continent pe altul, pentru a aprecia gravitatea datoriilor care acutizează rana economiei mondiale.
Cursul valutar pentru 15 august 2011. Leul moldovenesc ieftin Cursul valutar pentru astăzi, 15 august, conform datelor prezentate de Banca Naţională a Moldovei. Dacă aveţi de gând să vindeţi valută atunci:
Banca Mondială îngrijorată de ce se întâmplă în zona euro Şi aşa conştienţi, de gravitatea problemelor economice la nivel mondial, acest lucru, ni se mai confirmă de specialişti în domeniu, cum ar fi: preşedintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick, care zice că, economiei, i-a mai rămas teren limitat, pentru a mai manevra într-un fel sau altul situaţia.
Grecia ar putea rata ajutorul financiar din septembrie Speranţa Greciei de a beneficia de un nou ajutor financiar, de la ţările Uniunii Europene, în septembrie, ar putea fi ştirbit, iar asta, pentru că, se pare că Republica Elena, nu este capabilă să îndeplinească condiţiile creditorilor săi.
Secunde de milioane Ritmul cu care se măresc datoriile lumii, este fenomenal. Fiecare secundă, este un pas înapoi, fiecare clipă, se risipeşte, îmbrăţişând-o pe următoarea. Şi aşa, câteva luni bune deja. În fiecare moment datoria publică globală se umflă şi mai tare, adăugând la fiecare trei secunde câte un milion de dolari, la suma deja existentă, care se apropie în acest moment de 43 de mii de miliarde de dolari.
Participă la cursul gratuit „Design Thinking” la Orange Digital Center și învață să gândești ca un inovator
Ești student/ă? Vino să-l cunoști pe Ex-Lead Designer Netflix și să afli cum te poți angaja în industriile creative
Bagaj pregătit? Destinația: Tbilisi! Achită-ți cumpărăturile cu cardurile Visa de la maib și câștigă o călătorie de neuitat
Nova Poshta a livrat în Moldova un număr record de colete datorită colaborării cu cele mai mari marketplace-uri mondiale