Italia, slăbiciunea Europei Fragilitatea din sectoarele publice ale Italiei, dezbat cursul şi aşa foarte slab al întregii Europe. Fiecare pas greşit, făcut în politica Italiană, riscă să devină o apropiere de situaţii ireparabile, care pălesc în fundamentul european.
TVA majorat şi buget echilibrat pentru a calma spiritele Din cauza situaţiei economice dificile, Italia, s-a văzut nevoită, să implimenteze cât mai repede posibil, diverse reforme, planuri şi măsuri de austeritate, care ar fi capabile să liniştească furtuna de pe făgaşul economic al statului. Însă aşa cum se obişnuieşte de cele mai multe ori, „sau lupul sătul, sau oaia întreagă”, nici în acest caz, nu a fost o excepţie.
Paşii economiei mondiale se îndreaptă spre dezastru Cu gândul de a schimba lucrurile spre bine, şi de a înviora economia mondială, care se pare că a ajuns într-un impas fără precedent, măsurile de austeritate şi reducerea deficitelor, împing situaţia economică la nivel mondial, în dezastru.
Cel mai vulnerabil stat, va mai avea nevoie de un ajutor financiar Greciei, ar putea să-i ajungă pachetul de asistenţă financiară, aprobat de către Uniunea Europeană în iulie curent, până la finele anului 2013, dar nici într-un caz, până la finele lui 2014, aşa cum se planificase anterior. Guvernul grec, nu mai este în stare să se descurce cu deficitul bugetar şi presupune că, ar mai avea nevoie de ajutoare financiare, din partea zonei euro.
Europa nu va intra în recesiune Produsul Intern Brut, al zonei euro, pentru trimestrul II, al anului 2011, a înregistrat creşteri. Acesta, s-a majorat cu 0,2 la sută, comparativ cu situaţia din trimestrul precedent. Informaţiile, au fost făcute public, de către oficiul statistic al Uniunii Europene. De data aceasta, indicatorii reali, au ieşit cap în cap cu presupunerile analiştilor, care au prezis pentru economia europeană, o creştere de 0,2 puncte procentuale.
Povestea de succes a Albaniei Acum albanezii, achită impozite de 10% valoare valabilă şi pentru TVA, au un venit pe cap de locuitor, care se ridică până la 3500 de dolari pe cap de locuitor, şcolile în care îşi fac studiile sunt bine dotate cu tot felul de laboratoare de informatică.
Cursul valutar, 6 septembrie. Drumul deprecierilor continuă Cursul valutar pentru astăzi, 6 septembrie, conform datelor prezentate de Banca Naţională a Moldovei. Dacă aveţi de gând să vindeţi valută atunci:
Germania, nu vrea excluderea Greciei din zona euro Excluderea Greciei din zona euro,nu va ajuta nici într-un fel moneda unica europeană să depăşească cea mai grea criză suveranp, din istoria sa.Acesta, este punctul de vedere al cancelarului german Angela Merkel.
Creşterea monedei chineze, a împiedicat creşterea preţurilor Creşterea recentă a yuanului, a contribuit fără îndoială, la menţinerea creşterii preţurilor în China, însă probabil, ar fi prea devreme să se vorbească despre o aşa zisă învingere a inflaţiei, de către Beijing. Aceste lucruri, au fost aduse la cunoştinţă, de către preşedintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick.
Victoriabank investește în excelență: APEX Maths aduce la Chișinău cercetători de talie mondială pentru tinerii pasionați de matematică
Patru afaceri din sudul Moldovei au implementat soluții digitale prin programul Business Digital Start
:ACT Festival, primul festival de video mapping din Republica Moldova, revine pe 26 septembrie 2026, la Castel Mimi
Grijă pentru blănoși: intervenții în Nisporeni și Ungheni, 154 de animale sterilizate și 3,3 tone de hrană colectate
Tot mai mulți moldoveni sunt interesați de oportunitățile profesionale de acasă: peste 1000 de persoane s-au înscris la Târgul Online de Cariere pentru Diasporă
Grijă pentru blănoși: donează hrană pentru animalele fără adăpost pe 23 și 24 mai, în magazinele Kaufland
La Buiucani s-a deschis Taproom by Litra & Friends — un pub nou cu bere artizanală și smash cheeseburgeri autentici
Grijă pentru blănoși: Alga lansează campania de sterilizare și vaccinare gratuită pentru animale din Nisporeni și Ungheni între 11-16 mai
Lacune în justiție și educație tabuizată. Ce a descoperit noul raport al Coaliției Naționale „Viața fără Violență”
„Reciclează azi pentru spitalele de mâine”. La fiecare recipient -2 lei vor fi donați pentru renovarea Institutului Mamei și Copilului