Mark Mobius preşedintele executiv al Templeton Asset Management, s-a exprimat foarte clar, că căderea zonei euro și revenirea statelor la monedele naționale, este una dintre cele mai favorbaile combinații pentru Marea Britanie, din momentul în care Londra, este recunoscută drept cel mai mare centru financiar al Europei, iar asta, deoarece ar oferi posibilitatea Angliei, de a face noi speculații valutare.

După o perioadă încordată, cu multe dureri de cap, economia Americii prinde la viață! Iar asta vine din tabloul pe care-l aranjează ultimile date. În acest fel, se face ca creșterea economică înregistrată de americani în noiembrie curent, să fie cea mai mare din ultimii opt ani. Cică unul din factorii cheie, care au contribuit la acest adevărat miracol, a fost nu altceva, decât creșterea optimismului referitor la perspectivele pieței de muncă.

În condițiile în care criza decapitează economiile lumii, se mai întâmplă și adevărate minuni. Cine ar fi crezut că azi, în condițiile cele mai precare, vre-un stat ar fi în stare să meargă împotriva cursului și să avanseze?! Puțini probabil! Ca dovadă a acestora vine exemplul Australiei. Agențiile de rating probabil nu-și mai amintesc când ultima dată au ridicat ratingul unui statși iată, Australia, este acea care vine să strice “tradiția”, fiindui ridicat ratingul până la nivelul maxim posibil.

Cifrele care reprezintă astăzi tabloul economic al Italiei și Spaniei, îngrijorează și mai mult viitorul apropiat al acestora. Datele dezlănțuie un adevăr prea crud pentru ele, iar în cazul în care aceste țări, nu vor face nimic pentru a schimba situația și miracolul nu se va produce, revelionul 2013, nu va fi cel mai fericit, deoarece Italia și Spania riscă să intre în incapacitate de plată.

Economia Italiei, în general este una sănătoasă și este capabilă să se întoarcă pe baza încrederii pe piață, dacă aceasta va da dovadă de disciplină ugetară și fiscală. Această declarație a fost făcută de către un memvru al consiliului guvernator al Băncii Centrale Europene, președintele băncii franceze, Cristian Noyen, acesta de asemena mai exclude posibilitatea prăbușirii zonei euro, din cauza crizei datoriilor din șările suverane.

Se știe foarte bine că Grecia este veriga slabă a economiei europene, iar pentru a confirma acest lucru, sunt o sumedenie de argumente. Alta este deja intriga, se pare că situația critică chiar dacă defavorizează mai multe state, ca să nu zicem doar de efectele crizei în Grecia, și care ar putea distruge moneda unică europeană, mai și aranjează pe cineva, acest lucru se desprinde din descoperirile financiare care s-au facăut și unde s-a dovedit că cifra deficitului bugetar din 2009 a fost umflată. Să fie asta o eroare a necompetenței profesionale sau o cifră bine gândită, le rămâine să descopere procurorilor care deja s-au apucat de chemat pe la audieri.

Conducerea Germaniei și a Franței, fac o revizuire, privind măsurile dure de combatere a crizei în zona euro și nu exclud adoptarea în viitorul apropiat, a unui nou “Pact de Stabilitate”. Potrivit unor surse apropiate guvernului din Germania, un plan comun de combatere a crizei, întocmit de președintele francez, Nicolas Sarcozy și cancelarul german Angela Merkel, ar putea fi lansat în câteva săptămâni, înainte de următorul summit din decembrie.