Într-un interviu pentru portalul politik.md, ex-ministrul Tehnologiei Informaţiei şi a Comunicaţiilor, Alexandru Oleinic, şi-a exprimat dezacordul privind respingerea iniţiativei sale legislative cu privire la aplicarea cotei zero la impozitul pe venit al persoanelor juridice pe o perioadă de 25 de ani, prin completarea Legii pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului Fiscal.

În luna martie, potrivit datelor de la Banca Națională a Moldovei, rulajele pieței valutare fără numerar au crscut cu 7,6 la sută comparativ cu luna februarie, în acest fel acestea au însumat 606 milioane de dolari. Este deja a trei lună consecutiv când rulajul pieței valutare înregistrează creșteri constante, iar asta din momentul în care în ianuarie piața valutară era cu 40 la sută sub nivelul celei din decembrie 2011.

Pe data de 3-17 mai curent, Moldova va fi “chemată” la raport. În acest sens, în perioada menționată, la Chișinău va veni o misiune a Departamentului European al Fonndului Monetar Internațional în frunte cu Nikolay Gueorguiev. Misiunea urmează să întrețină discuții cu autorităţile în contextul consultărilor periodice prevăzute de Articolul IV al Statutului FMI, pentru anul 2012, și a evaluării a cincia a Programului susţinut de FMI prin mecanismele de finanţare ECF (Mecanismul extins de creditare) și EFF (Mecanismul de finanţare extinsă).