Cât costă o masă tradițională de Paști

Paștele are propriile tradiții, inclusiv culinare. De obicei, la moldoveni, masa este bogată și abundă în feluri de mâncare delicioase. Fiecare regiune a Moldovei are propriile feluri de mâncare tradiționale de Paște. Este imposibil să ne imaginăm această sărbătoare fără a avea pe masă cozonacul, pasca și ouăle roșii. În multe cazuri lista de bucate include și carnea de miel, cașul sau vinul roșu.

Moldova.org a încercat să afle cât vor costa o masă de sărbătoare, ca să știi cât ai de scos din buzunar la sfârșit de săptămână. Desigur, costurile sunt aproximative și fiecare dintre noi va face sau va cumpăra bucatele pe care le consideră de cuviință și, respectiv, va cheltui atât cât va considera de cuviință.

Pasca cu brânză. Potrivit tradiției, pasca se coace numai o data pe an, de Sfintele Paști. Deși oferta producătorilor este diversă, pasca cu brânză este de obicei făcută din aluat dulce cu brânză dulce deasupra, în care producătorii locali mai adaugă și fructe uscate. Pasca clasică are o forma rotunda, la mijloc o cruce și este împodobită pe margini cu aluat împletit. O pască cu brânză de o jumătate de kilogram costă între 50-60 de lei. Prețul poate varia de la producător la producător.

Cozonacul. Cu stafide, cu cremă de ciocolată, mac sau fructe uscate – gama propusă de producători este atât de variată, încât deseori te pot pune în încurcătură la alegerea celui mai bun cozonac. Potrivit formulei clasice, cozonacul se face sub forma unui cilindru de aluat, adesea cu stafide, și decorat cu zahăr pudră sau glazură deasupra. Prețul unui cozonac cu o greutate de 550 de grame pornește de la 60 de lei.

Ouăle roșii. Dintre simbolurile pascale, ouăle roșii sunt probabil cel mai important simbol al sărbătorii. În magazine, prețul acestora pornește de la 19 lei per 10 bucăți, însă cele mai mari, potrivite pentru colorat și puse pe masa de sărbătoare este de circa 24 lei. Dacă nu vei opta pentru vopsele naturiste (naturale) pentru ouă, atunci pentru un set de vopsele cu culori sidefate de diferite culori ai putea scoate din buzunar 30 de lei.

Carnea de miel. Deși nu este un element culinar obligatoriu, pentru mulți masa de Paști nu poate fi completă fără carnea de miel. În magazine, un kg de pulpă de miel cu os costă 134 lei.

Și în final, masa de sărbătoare nu poate fi completă fără un vin roșu Pastoral. Prețul unei sticle pornește de la 55 de lei.

Astfel, pentru principalele bucate pentru masa de sărbătoare vei avea următoarele cheltuieli:

Pască – 50 de lei

Cozonac – 60 de lei

10 ouă – 24 de lei

Set de vopsele – 30 de lei

Carne de miel – 134 de lei

Vin Pastoral – 55 de lei

Total – 333 de lei.

Indiferent de unde, cum și cu cine vei sărbători Paștele, noi îți dorim sărbători fericite și te îndemnăm să respecți în continuare măsurile de siguranță.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.