Cât costă chiria în 4 orașe mari din Republica Moldova

PE SCURT

Prețul chiriilor în Republica Moldova diferă în funcție de orașe și locuințe. Un lucru este clar – în Chișinău există o alegere foarte mare – de la preț până la suprafață. În Bălți, alegerea este mai mică și prețul mai mic. În Orhei, de exemplu, există o cerere foarte mare de a închiria spații locative, în timp ce la Cahul cererea și oferta este foarte mică în comparație cu orașele menționate.

PE LUNG

Chișinău

În Chișinău, închirierea unui apartament cu o cameră începe de la 140 euro. Prețul mai mic, ar putea însemna că se dă cu chirie o cameră dintr-un apartament mai mare și vei avea co-locatari. De exemplu, pe un site popular de anunțuri, un apartament cu o cameră, cu o suprafață de 30 m pătrați în sectorul Buiucani costă 140 euro.

150 euro mai mult costă un apartament de 37 m pătrați în sectorul Telecentru. Acesta arată așa:

Totuși, cu cât sunt mai mari cerințele față de condițiile din apartament, evident, cu atât și prețul crește.

Bălți

În Bălți, numărul apartamentelor date în chirie este cu mult mai mic decât în Chișinău. Pe același site de anunțuri am identificat până la 40 de locuințe date în chirie (cu o cameră) începând cu mijlocul lunii octombrie.

De exemplu, pentru un apartament cu chirie de 30 m în Bălți, fără locatari și fără proprietari, costă 80 euro. Însă, locuința arată așa:

Orhei

La Orhei oferta este încă mai mică decât la Bălți. În schimb, există o cerere foarte mare de a închiria locuințe. Pe un site local de anunțuri, din 18 mesaje 8 sunt despre „caut chirie în Orhei” și 1 despre „ofer chirie”. 

De exemplu, cu 80 euro poți să găsești o cameră cu chirie într-un apartament cu două camere, ceea ce înseamnă că vei avea co-locatari. Mai mult, chiria se dă, în special pentru tinere. Poți să găsești un apartament cu două camere cu 150 euro, însă concurența va fi foarte mare.

Cahul

La Cahul, la fel ca la Orhei, există cerere mare, însă oferta este la fel de mică. În grupul de pe Facebook în care se publică anunţuri destinate oamenilor din Cahul, Cantemir, Leova, Vulcăneşti, poți să găsești apartament cu 4 camere, în Centru, mobilat și dotat, cu un preț de 3500 lei.

Poți plăti 150 euro pentru chiria unui apartament de 3 camere, la fel, situat în centrul orașului Cahul.

Potrivit Recensământului din 2014, în Republica Moldova există 959 240 gospodării. Dintre acestea 27,5% sunt apartamente, iar restul reprezintă case individuale. Din aproape un milion de gospodării 82,6% sunt ocupate. În municipiul Chișinău sunt 168 140 gospodării.

Din 2016 scriu despre drepturile femeilor, violența domestică și hărțuire sexuală. Apoi mă concentrez pe democrația locală, reforma administrației publice și pe cum oamenii din sate pot avea condiții mai bune de trai. Îmi pun întrebări despre ce ne doare pe noi, ce iubim și ce ne face mai puternici, iar răspunsurile le găsesc în istoriile umane care apar pe Moldova.org.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.