Carduri „în alb”, mii de lei și dolari. O grupare specializată în furturi de pe carduri bancare, destructurată

O grupare criminală specializată în furturi de pe carduri bancare a fost destructurată în urma unei operațiuni comune a oamenilor legii.

Au fost reținuți trei tineri, cu vârste cuprinse între 26 și 31 de ani, care activează și au studii în domeniul tehnologiilor informaționale.

Pe 5 ianuarie au fost efectuate mai multe percheziții la domiciliile suspecților și au fost depistate carduri „în alb”, carduri de la diferite bănci, 448,7 mii de lei, 10 mii de dolari SUA, 5 mii de euro, dar și tehnică specială.

Potrivit informațiilor anchetei, unul dintre ei a fost anterior în vizorul autorităților competente din Budapesta pentru furturi din bancomate.

Gruparea are tangențe cu o altă grupare, destructurată în octombrie 2018 și care era specializată în furturi de pe carduri bancare,prin diverse metode.

Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții risca până la 8 ani de închisoare.