Campanie CIN: Jurnalistii contra coruptiei

Moldova.ORG – Acţiunile jurnaliştilor, prilejuite de Zilele Libertăţii Presei în R. Moldova, continuă.

Centrul de Investigaţii Jurnalistice (CIN) de la Chişinău a lansat joi, 8 mai 2008, Campania media „Jurnaliştii împotriva corupţiei”, susţinută de Corporaţia americană Provocările Mileniului, prin intermediul structurilor sale.

Directorul CIN, Cornelia Cozonac a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că, prin această Campanie media, jurnaliştii de investigaţie îşi propun să consolideze breasla pe această dimensiune, încurajându-i pe jurnalişti să facă investigaţii serioase privind cazurile de corupţie. Cunoscuta ziaristă a subliniat faptul că în această Campanie vor fi antrenaţi nu doar jurnaliştii din presa scrisă, ci şi cei de la posturile Radio TV, de asemenea, că proiectul urmăreşte consolidarea reţelei jurnaliştilor de investigaţie din teritoriu, din raioane, unde situaţia este mult mai gravă, iar riscul jurnaliştilor mult mai mare. Unele investigaţii urmează a fi realizate în echipă, din care vor face parte jurnalişti de la Chişinău şi din raioane, reprezentanţi ai presei scrise şi electronice.

Cornelia Cozonac consideră că investigaţiile profunde şi temerare ale jurnaliştilor vor avea un impact benefic asupra societăţii, or, încurajaţi de adevărul scris de jurnalişti, cetăţenii, căzuţi în plasa funcţionarilor corupţi, vor fi motivaţi să anunţe cazurile de corupţie organelor de drept. Graţie investigaţiilor jurnaliştilor, oamenii îşi vor afla mai limpede drepturile pe care le au, inclusiv cum ar trebui să procedeze atunci când sunt brutalizaţi, intimidaţi în activitatea lor de afaceri etc.

Directorul CIN speră că autorităţile statului, inclusiv organele de drept, vor fi mai deschise spre colaborare în interesul cetăţeanului. Cornelia Cozonac a menţionat, totodată, că această Campanie cu genericul „Jurnaliştii împotriva corupţiei” va fi un bun prilej şi pentru solidarizarea jurnaliştilor, fără a se ţine cont dacă aceştia reprezintă presa puterii sau cea independentă. „Suntem toţi jurnalişti şi este important să ne facem cinstit datoria faţă de cetăţean”, a mai spus directorul CIN. – Moldova.ORG

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.