Burse pentru basarabeni

De Paula Munteanu/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Gata cu grijile pentru studenții basarabeni care vor să aplice pentru studiile universitare în România.

Conform declarației şefului Departamentului pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, Eugen Tomac, numărul de burse alocate de statul român pentru elevii şi studenţii din Republica Moldova va fi suplimentat de la 2.150 la 5.000.

„Va fi organizată, la o dată care va fi stabilită, o a doua sesiune de depunere de candidaturi. Sunt tineri care nu şi-au evaluat corect şansele din prima încercare şi s-au înscris la instituţii de învăţământ unde concurenţa este foarte mare. Dorim să le mai acordăm încă o şansă, ca şi anul trecut, şi să ne îndeplinim astfel angajamentul constant de a oferi cât mai multor tineri basarabeni şansa de a studia în România", a explicat Tomac.

Cea de-a doua sesiune va fi deschisă pentru toți doritorii, indiferent dacă au aplicat la prima sau nu.

Menționăm că până pe data de 6 august, ora 14:00, Comisia de Admitere s-a aflat în Chișinău, iar acum abolvenții care vor să se înscrie trebuie să o facă la Consulatul României din Cahul, unde comisia se va afla până azi, 8 august, ora 15:00.

Cele mai solicitate facultăţi sunt Medicina, Dreptul şi Ştiinţele Economice..

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.