Hai noroc! Săptămâna aceasta îți dau o rețetă pe care o poți găti după Paști, pentru că sunt sigură că vei rămâne cu multă mâncare după masa de sărbătoare.
Mâncarea asta e bună atât pentru cină, cât și pentru micul dejun. Ingredientul principal sunt ouăle. La ele vei avea nevoie de puțină frișcă și cașcaval. Iar restul depinde de cât de bine vei face curat în frigider. Și bineînțeles, ai nevoie de o tavă specială cu forme pentru brioșe. În rest, e o treabă de maxim jumătate de oră.
Ingrediente:
10 ouă
100 ml frișcă
150 g cașcaval dur
2 cepe roșii
3 lng de oțet balsamic
2 lng de miere
50 g unt
La alegere:
broccoli
ardei
roșii cherry
praz
salam, somon, șnițel, pastramă
Etape:
- Curăță ceapa, tai-o felii și rumenește-o pe o tigaie bine încinsă. Când vezi că devine aurie, adaugă oțetul balsamic și mierea, ca s-o caramelizezi. Nu lăsa ceapa să se ardă.
- Unge cu unt fundul formelor pentru brioșe ca să le poți ulterior dezlipi. Aranjează în fiecare formă câte o bucată de broccoli, ceapa caramelizată, câte o felie de salam, somon, șnițel sau pastramă. Important e să combini ingredientele astfel încât să-ți fie pe plac. Nu există o rețetă exactă.
- Acoperă fiecare „umplutură” cu câte o felie de cașcaval și cu ceapă verde tocată.
- Separă gălbenușurile de albușuri. Cu ajutorul unui mixer, bate bine albușurile reci cu puțină sare.
- Bate separat gălbenușurile, apoi introdu-le încet în bolul cu albușuri bătute. Adaugă frișca și amestecă bine.
- Toarnă ouăle bătute în fiecare formă astfel încât să acopere ingredientele, dar să nu dea peste margini, pentru că oul la va crește în volum.
- Pune tava la copt pe maxim 10 min, la 220 grade.
- Brioșele cresc foarte mult în volum, iar când le vei scoate din cuptor, volumul se va reduce. Cu ajutorul unei spatule, dezlipește brioșa de pereții tăvii și servește-o cu salată proaspătă.
Eu am combinat fileu de curcan cu broccoli și ceapă caramelizată, iar brioșele cu somon afumat – cu ardei tocat cubulețe și praz. Neapărat gătește o salată mare din verdețuri. Eu am gătit rucola cu roșii, avocado și puțin parmezan amestecată cu ulei de susan și oțet balsamic.