BNM inițiază o investigație privind "mișcările platonice" pe piața valutară

Banca Naţională a Moldovei a creat un grup de lucru care va investiga aprecierea euro din ultimele zile. BNM suspectează mai multe bănci din Moldova că ar fi provocat scumpirea artificială a monedei unice europene.

“Sunt aşa numiţii băieţi smecheri care nu au astâmpăr şi încearcă prin diferite metode să-şi facă planurile. Noi avem un şir mare de instrumente de sancţionare şi Consiliul BNM va lua o decizie, noi ţinem degetul pe puls. Atunci când se constată o agitaţie pe piaţă băncile realizează profituri mai mari. Ziua de astăzi este o excepţie care ne-a atras atenţia.Vom vedea ce putem să facem pentru a contracara astfel de acţiuni“, a declarat guvernatorul BNM, Dorin Drăguțanu, pentru Publika TV.

Potrivit guvernatorului, o astfel de majorare nu ar fi trebuit să aibă loc, deoarece moneda euro s-a depreciat în ultimele zile pe piaţa internaţională.

“Euro s-a depreciat în aceste zile pe piaţa internaţională. Acest lucru ar fi trebuit să ducă pe pieţele locale la o depreciere a monedei europene cu 7 bănuţi. Acest lucru nu s-a întâmplat, din contra am văzut că cursul a crescut cu 20 de bani la unele bănci şi nu a scăzut. Noi avem informaţii cu privire la ratele aplicate de fiecare bancă în parte, sunt câteva bănci în special una care are un curs cu 20 de bani mai mare, decât la celelalte bănci”, a adăugat Dorin Drăguţanu.

Menționăm că astăzi moneda euro a atins un record absolut – 18, 68 bani. Anterior, Ion Hadârcă a declarat într-un interviu pentru Moldova.ORG că persoanele care pun în pericol securitatea sistemului bancar din Republica Moldova sunt cetățeni străini.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.