BNM găzduiește o misiune a OCDE în domeniul educației financiare

BNM găzduiește o misiune a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Misiunea, aflată în vizită la Chișinău în perioada 24-26 octombrie, are drept scop evaluarea situației educației financiare în Republica Moldova.

Experții vot avea întrevederi cu reprezentanții autorităților publice, sectorului bancar, precum și ai organizațiilor neguvernamentale.

Discuțiile sunt organizate la sediul BNM. În cadrul acestora, participanții abordează prioritățile educației financiare pentru țara noastră în contextul punerii în aplicare a unui nou proiect de asistență tehnică finanțat de Ministerul de Finanțe al Olandei, sub patronajul OCDE și Rețeaua Internațională privind Educația Financiară (International Network on Financial Education, INFE).

Proiectul va fi realizat timp de cinci ani (2018-2022) și este destinat Republicii Moldova și altor țări din regiune: Bulgaria, Croația, Georgia, Macedonia, Muntenegru și România.

Scopul principal al acestuia este implementarea și consolidarea inițiativelor de educație financiară în țările participante.

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a fost creată în anul 1961 și reprezintă un forum în care guvernele pot colabora pentru a împărtăși experiențe și a căuta soluții la problemele comune. Scopul OCDE este de a promova politici care să contribuie la bunăstarea economică și socială a oamenilor din întreaga lume.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.