Bancile vor trebui sa procure mai multe titluri de stat

Bancile comerciale vor fi obligate sa achizitioneze titluri de stat pe piata primara in functie de activele de care dispun, potrivit modificarilor la instructiunea cu privire la plasarea, circulatia si rascumpararea hirtiilor de valoare de stat (HVS) in forma de inscrieri in conturi.

Astfel, bancile-dealeri primari cu active ce depasesc valoarea de 800 mln. lei vor fi obligate sa procure in fiecare trimestru cel putin doua la suta din volumul mediu de HVS oferit de Ministerul Finantelor pe parcursul a patru trimestre precedente, pentru cei cu active de pina la 800 mln. lei normativul urmind sa constituie cel putin 1%.

Consiliul de administratie al Bancii Nationale a operat modificarile respective pentru a inlesni cumpararile din partea dealerilor mici, precizeaza Centrul de presa al Bancii Nationale a Moldovei. Revizuirea pragului unic de 3%, in vigoare pina in prezent, "a fost conditionata de excesul sporit de lichiditate pe piata monetara, care a condus la o majorare esentiala a cererii fata de oferta".

La ultimele licitatii cu titluri de stat, desfasurate de BNM, cererea a depasit de 2,5 ori oferta, in pofida reducerii in continuare a ratei profitului. Dobinda la HVS cu termenul de scadenta de 91 si 182 de zile s-a diminuat pina la 1,08-1,78%. La sfirsitul lunii martie 2004, bancile puteau obtine de la procurarea acestor hirtii de valoare un profit de 14,76% si, respectiv, 16,21%. Diferentierea volumului HVS ce urmeaza a fi procurat de catre banci va contribui la mentinerea unui mediu concurential, necesar pentru formarea preturilor la HVS pe piata primara, mai mentioneaza BNM.

Potrivit modificarii operate, dealerii primari vor avea posibilitatea sa depuna pentru licitatia de vinzare a HVS pe piata primara cereri necompetitive (fara indicarea pretului acceptabil pentru procurarea HVS). in contextul dat, ei vor putea sa cumpere HVS in volum de 50 la suta din totalul cererilor competitive depuse din cont propriu. Totodata, va trebui ca aceasta suma sa nu depaseasca limita de 300 mii lei la valoarea nominala a HVS, fapt admisibil pina in prezent doar in cazul investitorilor nebancari. Dealerii primari vor mai fi obligati sa efectueze pe piata secundara tranzactii trimestriale cu HVS in volum minim de 0,3% fata de 1,5%, stabilit anterior, din volumul total al tranzactiilor de vinzare/cumparare a HVS efectuate in trimestrul precedent.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.