Bancile comerciale au evitat starea de soc

Presedintele Vladimir Voronin a convocat o sedinta de lucru cu conducatorii bancilor comerciale si factorii de decizie din cadrul Guvernului, la care a fost examinata situatia curenta din sectorul bancar national, impactul restrictiilor la export pe piata Federatiei Ruse si actiunile strategice privind sustinerea si dezvoltarea ramurii viti-vinicole prin mecanisme financiar-bancare.

La solicitarea sefului statului, guvernatorul Bancii Nationale, Leonid Talmaci, a facut o prezentare a situatiei la zi in relatiile bancilor cu agentii economici din viticultura si vinificatie. Leonid Talmaci a concluzionat ca bancile comerciale nu se afla intr-o stare de soc.
Ponderea creditelor acordate de catre bancile comerciale ramurii viti-vinicole constituie doar 8 la suta din activele lor sau 14 la suta din volumul total al creditelor acordate. „Repartizarea acestor credite vinificatiei este favorabila: extinderii productiei ii sunt dedicate 20 la suta din volumul creditelor obtinute, iar mijloacelor circulante – 80 la suta”, a specificat guvernatorul BNM.

Conducatorii bancilor, care au luat cuvintul in cadrul sedintei, au confirmat ca situatia, atit in ansamblu pe sector, cit si in cadrul bancilor in parte, este calma. Totodata, ei au declarat ca este imperios necesara initierea unei munci individuale intense cu intreprinderile orientate spre stabilirea strategiei dezvoltarii lor ulterioare, precum si a directiilor de sustinere bancara a ramurii viti-vinicole.

Vladimir Voronin i-a atentionat pe premierul Vasile Tarlev, pe directorul Agentiei „Moldova-Vin”, Valeriu Mironescu, si pe conducatorii bancilor comerciale asupra importantei strategice a extinderii si sporirii calitatii plantatiilor de vita-de-vie, care constituie baza ameliorarilor calitative din ramura vinicola. Presedintele a recomandat factorilor guvernamentali responsabili de ramura, conducatorilor intreprinderilor de vinificatie, precum si conducatorilor bancilor comerciale, sa desfasoare o serie de sedinte bilaterale individuale, cu atragerea actionarilor bancilor, pentru elaborarea prioritatilor si a unor pozitii coordonate pe viitor. // Flux

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.