Copiii moldoveni născuţi în Italia ar putea primi cetăţenia italiană Iniţiativa aparţine ministrului italian pentru cooperare internaţională şi integrare, Andrea Riccardi. Acesta a propus recunoaşterea dreptului la cetăţenie italiană pentru fii străinilor care se nasc în Italia, anunţă Evenimentul Zilei.
Moldovenii din Italia: Unde este Ghimpu, unde este Filat, de ce nu vin acum pe aici cum o făceau în campanie electorală? Cutremurul din 20 și 29 mai a lăsat fără adăpost nu doar moldoveni, ci și marocani, chinezi, tunisieni, italieni – cu toții s-au trezit peste noapte în corturi puse la dispoziție de Protecția Civilă italiană. Mănâncă în cantine improvizate, stau în rând după săpun și, cu mare tărie de caracter, speră în ziua de mâine. Unii din ei sunt siguri că în doi ani toată zona va fi reconstruită: „Suntem în Emilia Romagna”, zic ei cu mândrie.
Lupu pleacă în SUA Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, împreună cu un grup de parlamentari se vor afla într-o vizită oficială în Washington, SUA începând cu ziua de astăzi şi până pe vineri.
Corlăteni – satul lui Liviu Damian (FOTO) Vă îndemn să treceţi pe la Corlăteni, localitate aflată la 135 de kilometri de Chişinău şi 34 de centrul raional Râşcani.
Grecii au ales să rămână în zona euro Partidul de centru-dreapta, Noua democrație, a obținut victorie în cadrul alegerilor parlamentare anticipate din Grecia
Expert: Economia Moldovei este influenţată de politicele fiscale restrictive ale Guvernului Concluzia aparţine econimistului Visarion Ceşuev. Acesta a declarat pentru Publika TV că principala problemă este în politica statului, care nu încurajează oamenii de afaceri, astfel încât mai multe companii preferă să activeze la negru şi să nu achite impozite.
Ajutoare din partea Asociaţiei “Baştina” pentru moldovenii din Italia afectaţi de cutremur (VIDEO) Asociaţia „Baştina” din Padova, împreună cu reprezentanţii Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei au iniţiat o campanie de ajutorare a sinistraţilor din localitatea Mirandola, care a avut de suferit cel mai mult din cauza seismului.
Nina Ştanski: „nu purtăm negocieri cu conducerea Chişinăului privind statutul politic al Transnistriei” Şefa Departamentului de relaţii externe de la Tiraspol, Nina Ştanski, a declarat într-un interviu pentru publicaţia electronică Stoletie că negocierile pe care le poartă delegaţia transnistreană cu grupul de experţi de la Chişinău vizează exclusiv probleme de ordin economic şi social.
Scrutin decisiv pentru menținerea Greciei în zona Euro Aproape 10 milioane de greci merg astăzi la alegeri parlamentare anticipate. Acest scrutin este decisiv pentru menținerea Greciei în zona Euro. Alegerile legislative anticipate au fost convocate după ce precedentul scrutin, din 6 mai, nu a reușit să formeze un Guvern de coaliție iar negocierile dintre partidele politice au eșuat.
Participă la cursul gratuit „Design Thinking” la Orange Digital Center și învață să gândești ca un inovator
Ești student/ă? Vino să-l cunoști pe Ex-Lead Designer Netflix și să afli cum te poți angaja în industriile creative
Bagaj pregătit? Destinația: Tbilisi! Achită-ți cumpărăturile cu cardurile Visa de la maib și câștigă o călătorie de neuitat
Nova Poshta a livrat în Moldova un număr record de colete datorită colaborării cu cele mai mari marketplace-uri mondiale