Cu toate că autoritățile moldovenești au retras licența de emisie postului de televiziune NIT (e vorba de CCA, format din persoane „fidele” partidelor din AIE), incontestabil, în ultima perioadă de timp – după 2009 – asistăm la o extindere a posibilităților de exprimare: au apărut noi televiziuni și volumul de emisie a crescut. Respectiv, a crescut și numărul comentatorilor politici care sunt invitați la talk show-uri. Din păcate, adesea, invitați care nu au o diplomă de licență (studii) în Știință Politică sau în Relații Internaționale sunt prezentați drept „experți”, „analiști politici” sau „comentatori politici”.