Doua tinere au fost retinute fiind suspectate de efectuarea unor apeluri false privind minarea blocului Nr.III al USM Două tinere au fost reţinute în flagrant fiind suspectate că au efectuat, de mai multe ori, apeluri false privind minarea blocului Nr.III al Universităţii de Stat din Moldova (USM)
John Beyer: eradierea coruptiei si modul de tratare a autonomiei gagauze sunt aspectele la care Chisinaul trebuie sa reflecte pentru a fi mai atragator Transnistriei Supremaţia legii, eliminarea corupţiei şi modul de tratare a autonomiei găgăuze sunt aspectele la care Republica Moldova trebuie să reflecte pentru a fi mai atrăgătoare Transnistriei
Guvernul Grecianîi va avea un minister nou Parlamentul a votat joi, în ambele lecturi, un set de amendamente care prevăd crearea Ministerului Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului
Guvernul Grecianîi va avea un minister nou Parlamentul a votat joi, în ambele lecturi, un set de amendamente care prevăd crearea Ministerului Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului
Ziua Unirii la Chisinau De Ziua Unirii Basarabiei cu România, mormintele membrilor Sfatului Ţării, care, acum 90 de ani, au votat Actul Unirii, au fost acoperite cu flori
Numarul bolnavilor de leucemie in Moldova creste În ultimii 30 de ani, numărul persoanelor bolnave de limfoame maligne (leucemie) în R.Moldova a crescut cu 80%, tendinţa fiind atestată şi pe plan mondial
Union Fenosa va investi in 2008 peste 300 milioane lei Conform noului său plan de investiţii pentru 2008, modificat şi aprobat ulterior de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), compania „RED UNION FENOSA
Salariul mediu in Moldova continua sa creasca Salariul mediu în economia Moldovei a sporit în ianuarie-februarie 2008 cu 29 la sută, constituind 2245 de lei
Jubileul capitalei Kazahstanului va demonstra ca economia tarii este in regula “Jubileul capitalei Kazahstanului trebuie să demonstreze că economia ţării noastre este în regulă, crizele pot fi depăşite, economia este stabilă şi climatul investiţional este la nivel normal”,
:ACT Festival, primul festival de video mapping din Republica Moldova, revine pe 26 septembrie 2026, la Castel Mimi
Grijă pentru blănoși: intervenții în Nisporeni și Ungheni, 154 de animale sterilizate și 3,3 tone de hrană colectate
Tot mai mulți moldoveni sunt interesați de oportunitățile profesionale de acasă: peste 1000 de persoane s-au înscris la Târgul Online de Cariere pentru Diasporă
Grijă pentru blănoși: donează hrană pentru animalele fără adăpost pe 23 și 24 mai, în magazinele Kaufland
La Buiucani s-a deschis Taproom by Litra & Friends — un pub nou cu bere artizanală și smash cheeseburgeri autentici
Grijă pentru blănoși: Alga lansează campania de sterilizare și vaccinare gratuită pentru animale din Nisporeni și Ungheni între 11-16 mai
Lacune în justiție și educație tabuizată. Ce a descoperit noul raport al Coaliției Naționale „Viața fără Violență”
„Reciclează azi pentru spitalele de mâine”. La fiecare recipient -2 lei vor fi donați pentru renovarea Institutului Mamei și Copilului
10 la BAC – certificări IT în timp record sau competențe reale? Dilema educației digitale din Republica Moldova