Recenta scrisoare a lui V. Stepaniuc, viceprim-ministrul în exerciţiu, către premierul în exerciţiu Z. Greceanâi, referitoare la „o serie de propuneri menite să amelioreze activitatea sistemului de învăţământ”, a provocat critici dure din partea cadrelor didactice. V. Stepaniuc a cerut „luarea la un control foarte strict a promovării cadrelor în sistemul educaţional, corectarea conţinuturilor la disciplinele de studiu şi eliminarea ideologiei românismului, pregătirea cadrelor de pedagogi, îndeosebi la disciplinele ideologice”.

Acestea sunt doar câteva dintre cele mai tari declaraţii ale câtorva dintre politicienii români de marcă, făcute zilele trecute la Sala Drepturilor Omului de la Bucureşti, în cadrul unei dezbateri – “Solidari cu Moldova – Soluţii europene pentru o democraţie reală în Republica Moldova” – pe marginea abuzurilor din Republica Moldova. Iniţiator – deputata Alina Gorghiu (PNL România).