Record de spectatori la Wimbledon la finala Nadal – Berdych Organizatorii turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, au anunţat o prezenţă record de 32.036 spectatori la finala câştigată duminică de spaniolul Rafael Nadal în faţa cehului Tomas Berdych
Cele 12 persoane care şi-au pierdut viaţa în accidentul de la Tuzla au fost identificate Ministerul Apărării Naţionale a dat publicităţii numele victimelor accidentului aviatic de la Tuzla, de luni după amiază, în care şi-au pierdut viaţa 12 persoane.
Primele cinci luni ale anului 2010, cele mai calde din 1880 până în prezent Primele cinci luni ale anului 2010 au fost cele mai călduroase de la începerea înregistrării temperaturilor în 1880, potrivit unui raport al Centrului naţional al datelor climatice american.
Regina Elizabeth a II-a şi prinţul Philip, rămaşi în întuneric la o ceremonie oficială în Canada O pană de electricitate uriaşă a afectat luni după-amiază o mare parte din Toronto, cel mai mare oraş canadian, lăsându-i în întuneric pe regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii şi pe prinţul Philip de Edinburgh, în timp ce acesta era pe cale să remită un premiu într-un mare hotel.
Ex-preşedinte al Bosniei-Herzegovina, acuzat de crime de război într-un tribunal londonez Tribunalul din Westminster /în centrul Londrei/ a început să examineze luni cererea de extrădare spre Serbia a lui Ejup Ganic, fost înalt responsabil bosniac, acuzat de crime de război şi arestat la Londra în luna martie, informează AFP.
Putin a criticat Georgia că a căutat sprijinul SUA Georgia şi Osetia de Sud trebuie să-şi normalizeze relaţiile singure, şi nu să caute decizii din partea unor ţări terţe, în special a SUA, a declarat, luni, premierul rus Vladimir Putin, comentând afirmaţiile secreterului de stat american, Hillary Clinton.
Guns N’ Roses, în premieră în România Trupa hard rock Guns N Roses concertează pentru prima oară în România, pe 21 septembrie, în cadrul turneului mondial Chinese Democracy World.
Semifinalistele, premiate de FIFA cu 18 milioane dolari Fondul total de premiere de la Campionatul Mondial din Africa de Sud este cu 61 la sută mai mare faţă de ediţia de acum patru ani, găzduită de Germania.
Prima semifinală Uruguay-Olanda Campionatul Mondial de Fotbal a ajuns la faza semifinalelor, marţi fiind programat primul meci dintre Uruguay şi Olanda, iar miercuri cea de-a doua semifinală dintre Germania şi Spania.
S-a încheiat cea de-a șasea ediție a Festivalului Industriilor Creative FIC 2025. Evenimentul a reunit creativi din 7 țări
De la vis la acțiune: 20 de idei de afaceri cu impact lansate în cadrul programul „Antreprenoriat de la Zero”
Participă la cursul gratuit „Design Thinking” la Orange Digital Center și învață să gândești ca un inovator
Ești student/ă? Vino să-l cunoști pe Ex-Lead Designer Netflix și să afli cum te poți angaja în industriile creative