În perioada 14-15 octombrie, elita intelectuală a statelor-membre CSI s-a întrunit în cadrul celei de-a V-a ediţii a Forului Intelectualităţii, care s-a desfăşurat la Moscova. La eveniment au participat peste 500 de reprezentanţi ai intelectualităţii – renumiţi savanţi, personalităţi marcante din domeniul învăţământului, oameni de cultură, preşedinţi ai Academiilor de Ştiinţe din CSI, reprezentanţi ai comitetului executiv CSI, Asambleei interparlamentare CSI, UNESCO. Republica Moldova a fost reprezentată de o delegaţie din 15 persoane, din componenţa căreia au făcut parte reprezentanţi ai Academiei de Ştiinţe a Moldovei, mediului universitar, Ministerului Educaţiei, Misterului Culturii, Ministerului Tineretului şi Sportului, membri ai Uniunii de Creaţie şi organizaţiilor de tineret.

Astăzi, la Chișinău, a fost inaugurată Uniunea Națională a executoriloe judecătorești din Republica Moldova. La eveniment au participat prim-ministrul Vlad Filat, căruia i-a fost înmînată Medalia de Onoare pentru implementarea reformei judiciare, ministrul Justiției, Alexandru Tănase și Roman Talmaci, preşedintele Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.

Cu 26 de zile inainte ca Basarabia sa-si recapete dreptul la alfabetul latin, am ajuns si eu, cu traista-n bat, pe pamant american. Dupa caderea Zidului Berlinului pe 9 noiembrie 1989 si executarea cuplului Ceausescu pe 25 decembrie, acelasi an, imi ziceam: acesta-i timpul cand poporul nostru il va chema acasa pe Paul Goma si Romania va intra, cu adevarat, in randul lumii civilizate, iar Basarabia va reveni la matca.