Noul guvern francez, o coloratură mai de dreapta decât precedentul Alcătuirea noului guvern format în jurul lui Francois Fillon are prin titularii anunţaţi, duminică, o coloratură mai de dreapta decât precedentul cabinet condus de acelaşi şef de guvern, transmite AFP.
Tiraspol: comerţ „liber” sau „direct” cu UE? Victor Chirilă: „Viitoarea zonă de comerţ liber între Uniunea Europeană şi Republica Moldova este o oportunitate pentru ambele maluri ale Nistrului”
Copiii minori: de la reeducare la reabilitare Concluziile raportului „Evaluarea realizarilor in domeniul justitiei juvenile” dat publicităţii de UNICEF Moldova arată că în penitenciarele pentru minori condiţiile din încăperile în care sunt deţinuţi temporar copiii sunt inumane. Ce le lipseşte de fapt minorilor în locurile de detenţie şi nu numai aflăm într-un interviu cu Sorin Hanganu, coordonator programe justiţie pentru copiii la UNICEF Moldova.
Aderarea la UE nu transformă o ţară sau alta într-un bastion de liberalism şi democraţie Mircea Țicudean l-a intervievat, după marșul de la Chișinău al Asociației ortodoxe conduse de preotul Cibric și amenințările antisemite făcute cu acea ocazie, pe Efraim Zuroff, directorul Centrului Simon Wiesenthal din Ierusalim.
Sondajele nu sînt manometrele cele mai exacte Un sondaj măsoară cu adevărat starea de spirit acolo unde cetățenii nu sînt înspăimîntați, flămînzi și înrăiți.
Antipatia Tiraspolului față de PCRM nu înseamnă simpatie pentru AIE Separatiștii se tem de apropierea Moldovei de UE, care o va face tot mai atractivă pentru populația din stînga Nistrului.
Decizia restabilirii legăturii telefonice directe între malurile Nistrului Guvernul de la Chişinău a semnat o decizie care prevede restabilirea legăturii telefonice directe între malurile drept şi stîng ale Nistrului, ceea ce ar însemna convorbiri telefonice mai ieftine şi servicii mai calitative.
Deschiderea arhivelor KGB – evenimentul anului 2010 Aneta Grosu (Ziarul de gardă): Acces la adevărul despre soarta părinților și buneilor dintr-o perioadă istorică închisă pînă acum ermetic.
Paradoxul patriei la cheremul electoral al pensionarilor Dacă în societăţile totalitare dezacordul nu este permis, pentru comunităţile democratice acordul de a fi în dezacord este tocmai o caracteristică a acestora, o parte a jocului politic, o regulă a acestuia.
Tot mai mulți moldoveni sunt interesați de oportunitățile profesionale de acasă: peste 1000 de persoane s-au înscris la Târgul Online de Cariere pentru Diasporă
Grijă pentru blănoși: donează hrană pentru animalele fără adăpost pe 23 și 24 mai, în magazinele Kaufland
La Buiucani s-a deschis Taproom by Litra & Friends — un pub nou cu bere artizanală și smash cheeseburgeri autentici
Grijă pentru blănoși: Alga lansează campania de sterilizare și vaccinare gratuită pentru animale din Nisporeni și Ungheni între 11-16 mai
Lacune în justiție și educație tabuizată. Ce a descoperit noul raport al Coaliției Naționale „Viața fără Violență”
„Reciclează azi pentru spitalele de mâine”. La fiecare recipient -2 lei vor fi donați pentru renovarea Institutului Mamei și Copilului
10 la BAC – certificări IT în timp record sau competențe reale? Dilema educației digitale din Republica Moldova