Paradoxul patriei la cheremul electoral al pensionarilor Dacă în societăţile totalitare dezacordul nu este permis, pentru comunităţile democratice acordul de a fi în dezacord este tocmai o caracteristică a acestora, o parte a jocului politic, o regulă a acestuia.
Succesul depinde de fiecare alegător în parte Iurie Ciocan (CEC): „sper să ajungem în ziua alegerilor cu tema făcută sută la sută”.
„Să nimerească oameni necorupţi, oameni creştini, cu sufletul curat…” După ce am colindat în ultima vreme mai multe localităţi din Moldova, am băgat de seamă că alegătorii nu mai pun mare preţ pe ţinuta şi elocvenţa celor care vor să ajungă, cu votul lor, în Parlament.
George Friedman: Achiziţionarea de avioane F-16 de către România este, probabil, o greşeală Politologul american George Friedman, director general al STRATFOR, a declarat, pentru Mediafax, că achiziţionarea de avioane F-16 de către România este, probabil, o greşeală şi că cerinţa strategică primară pentru ţara noastră este protecţia frontierelor cu Ucraina şi Moldova.
Toboşarul “Epocii de Aur”: Moştenirea roşverde a lui Adrian Păunescu Adrian Paunescu a fost si este plans de toti cei care regreta frigul, foamea, cozile, supravegherea universala, domnia suspiciunii si a minciunii, infernul cotidian dintr-o Romanie jignita si umilita.
Strania scrisoare a lui Ghimpu către NATO și replica PDM Cel mai periculos şi totodată iresponsabil element al actualei campanii electorale pentru alegerile parlamentare din 28 noiembrie este tendinţa jucătorilor politici de a “importa” factori externi sau de a-i plasa pe poziţii antagoniste, pentru a captura electoratul nehotărât sau pentru a “confisca” categorii electorale din imediată vecinătate a spectrului politic.
Facebook mai puternic decât autorităţile arabe Facebook nu se conformează valorilor conservative ale Regatului, aceasta este explicaţia unui oficial care a rugat să-şi păstreze anonimatul, a cauzei banării site-ului de socializare în Arabia Saudită.
Remaniere în Franţa: Sarkozy l-a renumit pe Francois Fillon în funcţia de prim-ministru Preşedintele francez Nicolas Sarkozy l-a renumit duminică dimineaţa în funcţia de prim-ministru pe Francois Fillon, care a prezentat demisia guvernului său sâmbătă seara, în cadrul unei remanieri aşteptate de mai multe luni, a anunţat Palatul Elysee într-un comunicat.
Solemnitate la Râșcani Raionul Râșcani a sărbătorit mai multe evenimente fastuase. La 12 noiembrie raionul a împlinit 70 de ani de la fondare. În aceeași zi a fost inaugurată și cazangeria Liceului teoretic „Silvian Lucaci” din satul Costeşti, raionul Rîscani. Alături de locuitorii acestei regiuni, la manifestații a participat și prim-ministrul Vlad Filat.
S-a încheiat cea de-a șasea ediție a Festivalului Industriilor Creative FIC 2025. Evenimentul a reunit creativi din 7 țări
De la vis la acțiune: 20 de idei de afaceri cu impact lansate în cadrul programul „Antreprenoriat de la Zero”
Participă la cursul gratuit „Design Thinking” la Orange Digital Center și învață să gândești ca un inovator
Ești student/ă? Vino să-l cunoști pe Ex-Lead Designer Netflix și să afli cum te poți angaja în industriile creative