Inainte de proiectarea filmului Puterea celor fara de putere, ambasadorul Cehiei la Chisinau, Jaromir Kvapil, le-a explicat studentilor din sala ce inseamna pentru cehi ziua de 17 noiembrie, Ziua Nationala a Cehiei: „La noi are tripla conotatie. Pentru prima oara, inainte de al doilea razboi mondial cand Cehoslovacia a fost ocupata de Germania nazista, atunci, pentru prima oara studentii din Cehoslovacia au luptat impotriva acestei ocupatii. A fost omorat un student si dupa aceasta au fost impuscati 9 studenti sau absolventi.”

Chişinău (Moldova.ORG) — L-am cunoscut pe Dragoş Galbur pe site-ul de socializare facebook. Tot acolo am descoperit blogul său basarabia91.net, care mi-a trezit interes. Acesta prin intermediul blogului, încercă să promoveze valorile noastre şi să informeze publicul virtual, despre adevărul şi trecutul istoric al Republicii Moldova. Pentru că au rămas doar două săptămâni până la anticipatele din 28 noiembrie, mi-am propus să discut cu Dragoş despre puterea de influenţă a unui blogger în perioada electorală în RM.

Primăria Chişinău a semnat astăzi un acord de împrumut cu Corporaţia Financiară Internaţională (International Finance Corporation), în valoare de 10 milioane Dolari SUA. Creditul se acordă municipalităţii pe un termen de 10 ani, cu o perioadă de graţie de 2 ani şi o rată de dobândă de 4,6% anual. Banii sunt destinaţi în exclusivitate pentru realizarea proiectelor de infrastructură, reabilitarea şi construcţia reţelelor de apeduct şi canalizare din Chişinău şi suburbii, dar şi reparaţia unor străzi din capitală.

Chişinău (Moldova.ORG) — Agenția pro-comunistă Omega a depistat un banner PLDM atârnat și pe poarta cimitirului din Criuleni. În legătură cu poza publicată de către acestă agenţie de ştiri, intr-un comunicat de presă, PLDM declară : „Ţinem să atenţionăm că este vorba despre o nouă diversiune informaţională pusă la cale de adversarii politici ai partidului nostru. Bannerul respectiv a fost sustras în mod fraudulos de pe edificiul unui agent economic privat din oraşul Criuleni”.