Putin din nou preşedinte? Vladimir Putin a decis sǎ candideze pentru un nou mandat de preşedinte al Rusiei la alegerile din 2012, scrie Sunday Times, cu referire la o sursǎ din anturajul premierului rus.
Dispar albinele şi oamenii mor de foame Familiile de albine dispar în ritm alert, iar efectele acestui fapt sunt de nebănuit.
Un băiat ucis de fulger Un băiat în vârstă de 15 ani, aflându-se într-o livadă, a fost omorât de fulger în satul Pârâta, raionul Dubăsari.
„Nu ţi-e ruşine, Domnule Dodon?” (VIDEO) Victimele evenimentelor din 7 aprilie 2009 susţin o conferinţǎ de presǎ în faţa monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, Chişinǎu, cu tema Condamnăm declaraţiile deputatului comunist Igor Dodon.
Ucraina: Ciocniri violente la un meci de fotbal (VIDEO) Incidente serioase în cadrul campionatului Ucrainei, survenite după meciul dintre Obolon Kiev şi Metallist Harkov – fanii s-au luat la bătaie chiar pe terenul de joc.
Ucis, pentru cǎ i-a acordat adǎpost lui Osama bin Laden Dupǎ eliminarea lui bin Laden la începutul lunii mai, molahhul Omar ar putea deveni urmǎtoarea ţintǎ, declarǎ oficialii americani şi italieni.
“Domnule Dodon, aveţi mâinile murdare de sânge!” După cele afirmate de Dvs, referitor la victimele din 7 aprilie 2009, ca victimă a evenimentelor din aprilie 2009, şi care înca mai sufăr în urma acestor tragedii, cer insistent ca Dvs, dle Dodon, să aduceţi scuze prezentate public faţa de noi, tinerii, maltraţi şi torturaţi barbar de caătre guvernarea comunistă!
Atac terorist în Pakistan Cel puţin patru morţi şi peste zece atacatori într-un atac terorist la baza militarǎ aerianǎ din oraşul Karachi, Pakistan.
Yemen: preşedintele ameninţă cu război civil Opoziţia yemenitǎ, care a semnat acordul de tranziţie în prezenţa secretarului general CCG şi a mai multor diplomaţi occidentali, l-a avertizat pe preşedintele Saleh cǎ va fi “înlǎturat de la putere” în cazul în care nu semneazǎ documentul.
Tot mai mulți moldoveni sunt interesați de oportunitățile profesionale de acasă: peste 1000 de persoane s-au înscris la Târgul Online de Cariere pentru Diasporă
Grijă pentru blănoși: donează hrană pentru animalele fără adăpost pe 23 și 24 mai, în magazinele Kaufland
La Buiucani s-a deschis Taproom by Litra & Friends — un pub nou cu bere artizanală și smash cheeseburgeri autentici
Grijă pentru blănoși: Alga lansează campania de sterilizare și vaccinare gratuită pentru animale din Nisporeni și Ungheni între 11-16 mai
Lacune în justiție și educație tabuizată. Ce a descoperit noul raport al Coaliției Naționale „Viața fără Violență”
„Reciclează azi pentru spitalele de mâine”. La fiecare recipient -2 lei vor fi donați pentru renovarea Institutului Mamei și Copilului
10 la BAC – certificări IT în timp record sau competențe reale? Dilema educației digitale din Republica Moldova