Dureri de cap de la bacalaureat „…anul acesta, profesorii care au verificat lucrările de bacalaureat, au fost din cale afară de obiectivi şi au scăzut reultatele până la maximu posibil, aşa că o înercare nu strică ”
Matematicienii-inovatori consideră numarul Pi incorect (VIDEO) După ce timp de mai multe secole matematicienii au caracterizat numărul Pi ca fiind cel mai important număr, acum tot aceştia vin cu teoria că îşi trăieşte ultimele momente de glorie.
Germania susţine Republica Moldova în procesul de Integrare Europeană “Germania sprijină apropierea Republicii Moldova de structurile, normele şi principiile europene şi a apreciat nivelul înalt al relaţiilor parlamentare dintre cele două state”
Încă câteva milioane de euro destinate dezvoltării regionale a Moldovei Conform celor relatate de către ministrul, Marcel Răducan, scopul implimentării Programuli Pilot, este de a sprijini dezvoltarea regiunilor, pentru a stimula creşterea economică şi a ajuta regiunile slab dezvoltate.
Peste 5000 de lucrări apreciate cu note negative la BAC Număr record de note negative obţinute la examenele de BAC din acest an. Este pentru prima dată când, s-au înregistrat peste 5000 astfel de rezultate.
Atenţie pentru cei care nu şi-au luat compensaţia Cine încă nu au reuşit să îşi ridice compensaţia unică pentru căldura consumată în perioada rece a anului, o mai pot face încă două zile, adică până pe 1 iulie la toate filialele Băncii de Economii.
BAC 2011: trafic de influenţă contra unor sume mari de bani La sesiunea de bacalaureat din această primăvară au fost înregistrate mai multe cazuri de colectări în grup a banilor care urmau să fie transmişi profesorilor pentru a fi ajutaţi la examen sau pentru a influenţa membrii comisiei să pună o notă mai mare.
Tot mai mulți moldoveni sunt interesați de oportunitățile profesionale de acasă: peste 1000 de persoane s-au înscris la Târgul Online de Cariere pentru Diasporă
Grijă pentru blănoși: donează hrană pentru animalele fără adăpost pe 23 și 24 mai, în magazinele Kaufland
La Buiucani s-a deschis Taproom by Litra & Friends — un pub nou cu bere artizanală și smash cheeseburgeri autentici
Grijă pentru blănoși: Alga lansează campania de sterilizare și vaccinare gratuită pentru animale din Nisporeni și Ungheni între 11-16 mai
Lacune în justiție și educație tabuizată. Ce a descoperit noul raport al Coaliției Naționale „Viața fără Violență”
„Reciclează azi pentru spitalele de mâine”. La fiecare recipient -2 lei vor fi donați pentru renovarea Institutului Mamei și Copilului
10 la BAC – certificări IT în timp record sau competențe reale? Dilema educației digitale din Republica Moldova