Au fost lansate două modele noi de cluster, care vor impulsiona dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii în regiuni

La Soroca și Cahul vor activa două modele noi de cluster, care vor impulsiona dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii (ÎMM) în regiuni, precum și vor accelera dezvoltarea economică prin revitalizarea sectoarelor-cheie. Mai exact, acestea vor oferi posibilitatea asocierii companiilor din industria creativă și textilă, ceea ce va duce la dezvoltarea proiectelor comune.

Clusterele sunt concentrări geografice de instituții și companii interconectate, dintr-un anumit domeniu. Clusterele cuprind un grup de industrii înrudite și alte entități importante din punct de vedere al concurenței care cooperează, formal sau informal, prin implementarea proiectelor comune pentru beneficii la nivel local, regional sau statal.

„Crearea clusterelor din industriile-cheie cu potențial mare de creștere – industria textilă și industria creativă din Soroca și Cahul va da un nou impuls pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii în regiuni”, a subliniat directorul general interimar al ODIMM, Petru Gurgurov.

Experiența internațională demonstrează că asocierea întreprinderilor producătoare, a furnizorilor și a instituțiilor de stat și private, ce activează într-un anumit sector sporesc performanța tehnologică și productivitatea, contribuind la competitivitatea companiilor, extinderea pieței și creșterea vizibilității.

Studiile arată că 70% dintre clusterele din intreaga lume au o poziție competitivă puternică sau foarte puternică pe piata, iar 60% dintre acestea se caracterizează printr-un nivel ridicat de inovare.

„Multiplicarea clusterelor în regiuni va contribui la accelerarea proceselor economice bazate pe inovaţii și va susține dezvoltarea ramurilor prioritare ale economiei naționale, care au un potenţial de a genera valoare adăugată înaltă: industria electronică, industria de echipamente, industria textilă și inovativă. Totodată, va stimula atragerea de investiții străine și transfer tehnologic, apariţia de noi activități antreprenoriale și accesul la noi piețe de desfacere”, a punctat secretarul general de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Iulia Costin.

Potrivit oficialului Ministerului Economiei și Infrastructurii, obiectivul major al Republicii Moldova constă în asumarea și implementarea cu responsabilitate a angajamentelor ce rezultă din parcursul european, fiind cea mai eficientă modalitate de modernizare a țării sub aspect politic, economic, social.

În context, Iulia Costin și-a exprimat convingerea că, prin eforturile conjugate ale mediului de afaceri și sectorului public, va putea fi capitalizat potențialul productiv și creativ al ÎMM-urilor, iar „creșterea economică nu va fi determinată doar de un număr mic de companii mari, ci de un număr mare de întreprinderi mici și mijlocii, creative și competitive pe plan european”.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.