Asistentul Secretarului de stat al SUA, Victoria Nuland vine în Moldova

Asistentul pentru Afaceri Externe al Secretarului de stat al SUA urmează să ajungă la Chișinău duminică pe 30 martie, anunță Ministerul de Externe, printr-un comunicat de presă.

Victoria Nuland, urmează să se întâlnească cu  președintele Nicolae Timofti, prim-ministrul Iurie Leancă şi viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman.

În cadrul discuţiilor cu partenerii americani vor fi abordate subiecte ce țin de avansarea relațiilor  moldo-americane în contextul Dialogului Strategic, lansat în timpul vizitei recente în SUA a prim-ministrului Iurie Leancă, procesul de integrare europeană a R. Moldova, problematica transnistreană şi evoluţiile din regiune.

Victoria Nuland s-a bucurat de o atenție deosebită din partea presei din regiune, la începutul lunii februarie, după ce pe internet a apărut o discuție telefonică interceptată de SIS-ul Ucrainean. Convorbirea dintre Nuland și ambasadorul SUA în Ucraina, viza viitorul țării vecine, numiri în funcții a liderilor Maidanului, mai mult Nuland și-a permis atunci afirmatii deloc diplomatice referitoare la Uniunea Europeana. Anterior Nuland fost pe Maidan și a împărțit mâncare protestatarilor.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.