Ajung pentru a doua oara în Maramureşul istoric, în satele urmaşilor demni ai dacilor liberi. Apşa de Jos, Apşa de Mijloc, Slatina, Biserica Albă, Strâmtura, Topcino, Bouţu Mare, Bouţu Mic, Podişor, Carbuneşti, Plăiut – aici trăiesc de sute de ani cei care au stat la temelia neamului românesc, de aici a pornit limba română, datina strămoşească etc. Oamenii locului ştiu mai bine istoria lor – cea adevărată, şi nu au nevoie de una fabricată la Kiev sau chiar Bucureşti. Doar în actele oficiale numele localităţilor româneşti din dreapta Tisei au fost schimonosite, în schimb localnicii le-au spus aşa cum ştiau din moşi-strămoşi.
În Apşa de Mijloc, sat atestat la 1406, se află una din cele mai vechi biserici de lemn din Maramureşul istoric (regiunea Transcarpatică a Ucrainei). Aceasta a fost ridicată la 1428 şi stă semeaţă pe un deal. De aici se vede ca-n palmă întreg satul. Biserica „bătrână” a fost închisă în perioadă sovietică. Noroc de oamenii satului care au avut grijă să păstreze odoarele sfinte.
O altă biserică, tot de lemn, dar mai „tinerică”, aşa cum mi-a spus un om de la Apşa de Mijloc, apare în arealul spiritual la 1776. În localitatea cu aproape şapte mii de români mai sunt sfinte locaşuri. Acestea, cu o istorie nouă, au fost ridicate din cărămidă şi piatră.
Mulţi din cei care ajung pe la Apşa de Mijloc trec şi pe la locul numit „Pleşca”, unul pitoresc şi învăluit în misterele legendelor. Atenţie!!! Aici ajung doar temerarii. Până şi localnicii au frică de a trece chiar prin preajmă. Potrivit unei legende, în locul numit „Pleşca” era un balaur, care, chipurile, a venit într-un nor negru de ploaie. Toată ziua a tunat şi fulgerat. Un apşean, fiind prin apropiere, a văzut hidoasa arătare, care avea o lungime de cam 40 de metri.
Lacul ce se află în preajmă se numeşte Balaur, hidronim pornit de la pocitania care s-ar fi aciuat acolo. Se spune că nimeni nu trecea pe acolo, or fiara nimicea orice fiinţă vie. Şi astă mai bântuie teama, iar dealul Pleşca e un loc blestemat de cei de la Apşa de Mijloc.
Pe lângă faptul că-şi ştiu tradiţiile şi obiceiurile, oamenii locului vorbesc o frumoasă limbă românească veche şi înţeleaptă, cum spunea Eminescu. Oricine ajunge aici este impresionant de graiul maramureşean, de portul naţional, de frumuseţea locurilor. E uluitor să ajungi în Maramureşul istoric mai ales în perioada marilor sărbători.
No, bine, să pornim!
