Apelul Platformei „DA” : Cu eforturi comune ne putem recuceri demnitatea şi ţara!

Reprezentanții Platformei Civice „Demnitate și Adevăr” au lansat astăzi un nou apel către cetățenii republicii, îndemîndu-i să se alăture acțiunii de protest din 6 septembrie curent. Potrivit lor, Ziua Independenței este un bun prilej pentru a reflecta profund asupra stării de lucruri deplorabile din societate, în special “de ziua Independenței furate de oliharhi”.

“Întâi de toate, este important să conştientizăm că un stat captiv nu poate, categoric, avea o guvernare legitimă. Iar Republica Moldova a devenit stat captiv ca urmare a partajării secrete între clanurile oligarhice a instituţiilor de ocrotire a normelor de drept şi a celor de reglementare. O consecinţă directă a utilizării instituţiilor respective în calitate de pârghii de către oligarhi este jaful secolului de la cele trei instituții financiar-bancare”, se arată în apelul Platformei “DA”.

În acelaşi apel, activiştii civici atenţionează cetăţenii republicii că “noţiunea de stat captiv este doar o metaforă pentru uz diplomatic în referinţele la un fenomen real, care în termeni juridici consacraţi nu este altceva decît uzurparea puterii de stat – cea mai gravă crimă împotriva poporului”. “Dacă am ajuns aici, întrebarea sacramentală este – ce facem noi, cetăţenii acestei ţări, cum procedăm, cum ne obținem Țara înapoi din ghearele oligarhiei criminale?”, se mai arată în apelul Platformei “DA”.

În context, liderii acestei mişcări au îndemnat cetăţenii să participe la acţiunea de protest ce va fi organizată de Platforma “DA” în PMAN. “Vrem ca fiecare cetățean să se pătrundă de importanța mesajului nostru, să ne întrunim pe 6 septembrie de o manieră pașnică și să purcedem la acțiuni de eliberare a țării noastre din captivitate. Cetățenii trebuie să înțeleagă că această guvernare, care a dosit informația despre jaful secolului în campania electorală, este nelegitimă”, a menționat directorul executiv al Asociaţiei ADEPT Igor Boțan.

La 6 septembrie Platforma Civică “Demnitate și Adevăr” organizează a 4-a manifestație amplă de protest din acest an.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.