Angela Merkel a declarat, încă o dată, că Germania susține integrarea europeană a Republicii Moldova

Cancelarul Angela Merkel a declarat că susţine integrarea europeană a Republicii Moldova, iar întrevederea pe care a avut-o ieri seară la Berlin cu premierul Iurie Leancă, Premierul interimar al Ucrainei, Arseni Iaţeniuk, şi şeful Guvernului din Georgia, Irakli Garibaşvili, reprezintă un gest de sprijin pentru cele trei state.

În declaraţiile de presă, cei patru oficiali s-au referit la situaţia din regiune şi procesul de integrare europeană.

Angela Merkel a spus că în pofida crizei din Ucraina, Germania doreşte să aprofundeze relaţiile de parteneriat ale UE cu vecinii săi din Estul Europei. Totodata, Angela Merkel a subliniat faptul că UE nu vrea să intre în concurenţă cu Federaţia Rusă. Drept urmare, nu se doreşte impunerea unei alegeri dintre Vest şi Est. Cancelarul a declarat că UE doreşte să semneze în luna iunie Acordurile de Asociere cu Moldova şi Georgia.

leanca_germania 2„Moldova şi Georgia vor semna la 27 iunie Acordul de Asociere, iar odată cu aceasta relaţiile politice, economice şi culturale se vor aprofunda. De asemenea, aceste Acorduri vor pune bazele unui parteneriat al reformelor, care va consolida democraţía, statul de drept şi economia de piaţă”, a declarat Angela Merkel.

La rândul său, Premierul Iurie Leancă i-a mulţumit Cancelarului german pentru mesajul ferm de susținere în demersul european al Republicii Moldova.

„Nu integrarea europeană, ci incertitudinea cu privire la integrarea europeană este cauza crizei prin care trece astazi regiunea, deoarece incertitudinea înseamnă instabilitate. Nu ambiguitatea, ci claritatea ne vor ajuta să găsim o soluţie de durată pentru actuala criză şi pentru instabilitatea în această parte a Europei”, a subliniat Iurie Leancă.

De asemenea, Premierul moldovean a reconfirmat poziţia fermă a ţării noastre în alegerea sa europeană. „Integrarea europeană este interesul vital al Republicii Moldova, al societăţii moldoveneşti şi al cetăţenilor moldoveni”, a concluzionat Iurie Leancă.

Menționăm că Iurie Leancă se afla într-o vizită de două zile în Germania. Astăzi, acesta va participa la ceremonia de decernare a Premiului Charlemagne, la invitația Președintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy. În cadrul evenimentului, care va avea loc la Aachen, șeful Guvernului de la Chișinău va ţine un discurs despre rolul lui Van Rompuy în procesele de transformare din Uniunea Europeană și în vecinătatea comunității.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.