Andronic susţine că dosarul penal i-a fost fabricat

Moldova.ORG — “Recent un grup criminal, format din lucrători cu funcţii de răspundere ai Ministerului de Interne şi Procuraturii, care râvnesc să preia conducerea acestor organe de forţă, mi-au fabricat un dosar penal, prin care urmăresc un scop dublu: în primul rând, să mă discrediteze ca lider politic şi, în al doilea rând, să demonstreze că actualii conducători ai Ministerului de Interne şi ai Procuraturii nu fac faţă obligaţiunilor de serviciu”, menţionează Nicolae Andronic, Preşedintele Partidului Popular Republican într-un comunicat de presă remis spre difuzare.

Potrivit lui Andronic, „au fost întreprinse şi un şir de acţiuni de intimidare printre care obligativitatea de a nu părăsi ţara, percheziţii la domiciliu”.

„Pentru a nu influenţa ancheta penală, pot să vă informez doar că mi se impută sustragerea prin şantaj acum opt ani o unei sume de bani de la o persoană”, menţionează Andronic.

Lidrul PPRM susţine că după recentul eşec zdrobitor, suferit în cadrul alegerilor din Autonomia Găgăuză, regimul comunist a îndreptat întreaga forţă a maşinăriei sale de defăimare a oponenţilor politici asupra preşedintelui Partidului Popular Republican Nicolae Andronic.

„Agonia regimului politic din Republica Moldova se face din ce în ce mai evidentă şi nu este de mirare faptul că împotriva tuturor oponenţilor săi politici sunt fabricate dosare penale”, spune Andronic.

Andronic a menţionat că el personal, în calitate de avocat, şi colegii săi avocaţi în colaborare cu reprezentanţii oneşti ai organelor judecătoreşti şi Procuraturii vor demonstra falsitatea învinuirii ce i-au fost aduse.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.