Andrian Candu: Parlamentul trece la o etapă calitativ nouă în exercitarea controlului parlamentar

Parlamentul trece la o etapă calitativ nouă în exercitarea controlului parlamentar, a anunțat președintele Parlamentului Andrian Candu, astăzi,  în cadrul ședințe cu președinții comisiilor permanente, pentru planificarea procesului legislativ pentru sesiunea de primăvara 2018.

Noul mecanism de evaluare ex-post va fi implementat pe două dimensiuni – juridică și de impact.

”Evaluarea juridică se va face  după 1 an de zile de la intrarea în vigoare a actului legislativ, iar cea de impact după 3-5 ani de implementare”, a menționat Andrian Candu. Impactul va fi măsurat inclusiv în urma unor cercetări complexe pentru a stabili efectul și percepția beneficiarilor în raport cu normele supuse controlului ex-post.

În următoarea perioadă, urmează să fie colectate propuneri pentru stabilirea legilor care vor fi supuse controlului ex-post.

Între timp, Biroul Permanent urmează să examineze și să aprobe propunerile comisiilor parlamentare pentru audieri în sesiunea de primăvară. Printre cele mai importante subiecte care vor fi supuse audierilor au fost numite audierea raportului Kroll, elucidarea pagubelor cauzate de intemperii, utilizarea apelor subterane în alte scopuri decât cele potabile,  implementarea Acordului privind Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, securitatea energetică, implementarea Acordurilor de securitate socială, realizarea Strategiei de reformare a justiției, acțiunile de combatere a tuberculozei, controlul tutunului,  situația în domeniul sănătății mintale, reorganizarea Fondului rutier, precum și audierea rapoartelor anuale ale instituțiilor care raportează Parlamentului.

Comisiile permanente au desfășurat, anul trecut, 51 de audieri publice pe diverse subiecte.

Președinții de comisii parlamentare permanente au informat despre prioritățile legislative ale anului 2018, inclusiv, proiectele aflate în proces de examinare. Săptămâna viitoare va avea loc o ședință de organizare Parlament-Guvern, unde vor fi stabilite, între altele, prioritățile legislative comune.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.