Andrian Candu la învestirea noilor miniștri: Îmi pun întrebarea dacă mai avem nevoie de instituţia Preşedinţiei

Președintele Parlamentului Andrian Candu a lansat astăzi critici dure în adresa președintelui Igor Dodon, după ce șeful statului a refuzat repetat să numească miniștrii propuși de Guvern. În cadrul ceremoniei de învestire a noilor miniștri Silvia Radu și Nicolae Ciubuc, șeful Parlamentului a declarat că nimeni nu este mai presus de lege şi toţi trebuie să respecte Constituţia.

Oficialul a spus că în cazul în care preşedintele Igor Dodon a decis că nu respectă legea „sunt mecanisme care va impune respectarea ei”.

Totodată, Andrian Candu a menționat că este deja a patra oară când se exercită funcţia unui preşedinte prin interimat, iar în aceste condiții își pune întrebare dacă mai este nevoie de instituția Președinției.

„Regret această atitudine pentru că fiecare instituţie, fiecare oficial şi demnitar în stat trebuie să respecte legea şi să-şi desfăşoare activitatea în baza competenţelor. E deja a patra oară când se exercită funcţia unui preşedinte prin interimat şi îmi pun întrebarea dacă mai avem nevoie de instituţia Preşedinţiei în situaţia în care Parlamentul şi Guvernul îşi desfăşoară activitatea. Poate nu mai este nevoie să cheltuim bani pe Preşedinţie”, a declarat Andrian Candu.

Totodată, președintele Parlamentului și-a exprimat regretul că „preşedintele Igor Dodon nu a înţeles că nu are un cuvânt de spus în baza legii când este vorba despre desemnarea unui ministru şi nu are dreptul să intervină în alegerea premierului”.

Aceasta, pentru că, potrivit lui Candu, Igor Dodon nu şi-a asumat această guvernare şi nu duce nicio responsabilitate pentru eşecurile sau succesele acetui Guvern.

Oficialul și-a exprimat speranța că astfel de situații nu se vor mai repeta, iar „dacă se va mai încălca Constituția sunt instituțiile statului, inclusiv Curtea Constituțională, Parlamentul și Guvernul care știu să depășească orice criză politică”.

Precizăm că Silvia Radu şi Nicolae Ciubuc au depus astăzi jurământele de învestire în funcţiile de miniştri al Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale şi al Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului. Decretele au fost semnate de președintele Legislativului, Andrian Candu. Aceasta după ce Curtea Constituţională l-a suspendat temporar din funcție pe şeful statului.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.