Andrian Candu a deținut interimatul funcției de președinte al țării pentru semnarea a cinci legi

Președintele Parlamentului Andrian Candu a deținut interimatul funcției de președinte al țării pentru semnarea a cinci legi, conform deciziei de astăzi a Curții Constituționale a Republicii Moldova.

Astfel, în urma constatării Curții Constituționale a imposibilității președintelui țării de a-și exercita atribuțiile, Andrian Candu a promulgat:

Legea pentru modificarea și completarea Codului Muncii al Republicii Moldova, care stipulează stabilirea Zilei Europei și a Zilei Victoriei pe data de 9 mai,

Legea pentru completarea unor acte legislative, care include modificări la Legea asigurării cu pensii a militarilor și a persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne, precum și la Legea cu privire la apărarea națională,

Legea cu privire la Inspectoratul General al Carabinierilor,

Legea cu privire la transmiterea unui bun cu titlu oneros, care vizează Stadionul Republican, precum și Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova.

Interimatul pentru semnarea și promulgarea celor cinci legi a fost instituit pentru evitarea blocajului instituțional și a unei stări de neconstituționalitate generate de refuzul deliberat al lui Igor Dodon de a executa obligațiile constituționale.

Curtea a constatat circumstanțele care justifică interimatul funcției de președinte al Republicii Moldova pentru executarea obligației constituționale de promulgare a legilor sus-menționate.

Cele cinci legi au fost adoptate de Parlament, transmise Legislativului spre reexaminare de președintele țării, iar Parlamentul și-a reconfirmat votul pentru proiectele nominalizate și a transmis spre promulgare repetată proiectele.

Conform Constituției, în cazul în care Parlamentul își menține votul asupra unei legi adoptate anterior, președintele este obligat să promulge legea.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.