Anatol Şalaru: Astăzi predau comanda Ministerului Apărării. Plec de-aici cu fruntea sus!

Anatol Şalaru a anunţat miercuri, 28 decembrie, că astăzi predă comanda Ministerului Apărăriii şi că şi-a luat rămas bun de la ofiţerii şi militarii cu care a colaborat în perioadfa acestui mandat. “Plec de-aici cu fruntea sus, mândru de Armata Naţională!”, a declarat fostul ministru al Apărării.

Acesta a precizat că pe toată durata mandatului său a făcut tot ce i-a stat în putere ca să le îmbunătăţească condiţiile de activitate a militarilor, să le arate partenerilor externi că Armata Naţională este o forţă din toate punctele de vedere: militar, cultural şi uman.

Totodată, Anatol Şalaru le-a mulţumit tuturor care, poate sceptici de la început, au crezut în el.

“Le mulţumesc pentru că au fost sinceri şi le mulţumesc pentru că îşi iubesc ţara necondiţionat şi în ciuda salariilor mediocre şi a problemelor cotidiane, ei îşi exercită misiunile cu un profesionalism unic.

Domnilor ofiţeri, stimaţi prieteni, Vă asigur de tot respectul şi dragostea mea şi vă promit că pentru mine, ca om politic, Armata Naţională va fi întotdeauna o prioritate absolută.

Plec de-aici cu fruntea sus, mândru de Armata Naţională!”, a mai spus Anatol Şalaru.

Precăzăm că președintele Igor Dodon a anunţat marţi, 27 decembrie, că a semnat un decret prin care l-a demis pe ministrul Apărării, Anatol Şalaru. Şeful statului a precizat că decretul a fost semnat în baza solicitării venite din partea liderului PL, Mihai Ghimpu.

Potrivit lui Dodon, în funcția de ministru al Apărării trebuie să vină o persoană profesionistă, onestă și devotată statului Republica Moldova.

Anatol Şalaru a deţinut funcţia de ministru al Apărării în perioada 31 iulie 2015- 27 decembrie 2016.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.