Amnesty International Moldova cere Procuraturii să investigheze comportamentul polițiștilor la protestul din Orhei

PE SCURT

Amnesty International Moldova cere Procuraturii Generale și Inspectoratului General de Poliție efectuarea unei investigații privind comportamentul polițiștilor și utilizarea de către aceștia a gazelor lacrimogene la protestul din fața sediului Judecătoriei Orhei.

Potrivit organizației, utilizarea gazelor lacrimogene în direcția manifestanților pașnici este o măsură excesivă și disproporționată. Aceasta în condițiile în care imaginile de la protest nu indicau prezența vreunui pericol pentru ordinea publică, altercații sau violențe.

Totodată, organizația atenționează că de pe uniformele forțelor de ordine de la protest lipseau însemnele de identificare individuală.

PE LUNG

Un grup de susținători ai activistului Platformei DA Gheorghe Petic au fost stropiți miercuri cu gaze lacrimogene, în timpul unei manifestații în fața sediului Judecătoriei Orhei, acolo unde s-a pronunțat sentința în privința acestuia.

Incidentul s-a produs după pronunțarea sentinței în timp ce Gheorghe Petic urma să fie transportat de forțele de ordine.

Potrivit Unimedia, șase persoane au ajuns la spital, unde acestora li s–a stabilit diagnoza: combustie chimică a ochilor.

După incident, Amnesty International Moldova a emis un comunicat de presă în care a cerut Procuraturii Generale și Inspectoratului General de Poliție, în regim de urgență, să efectueze o investigație promptă și obiectivă privind „alegațiile de aplicare excesivă, nejustificată și abuzivă a gazelor lacrimogene de către presupușii polițiști, în cadrul protestelor de astăzi din fața Judecătoriei Orhei”.

Organizația a amintit autorităților statului prevederile legislative privind restricționarea utilizării mijloacelor speciale, care pot fi utilizate doar în condiții de excepție.

În plus, cei de la Amnesty International Moldova au făcut referire la articolului 40 din Constituția RM care garantează fiecărui cetățean dreptul la întrunire, precum și libertatea fundamentală de exprimare în cadrul protestelor pașnice.

Experții organizației atenționează că organele de poliție sunt obligate conform legii să apere și protejeze protestatarii pașnici, și nicidecum să-i intimideze.

Și Asociația Promo-LEX a venit cu o reacție după acest incident, în care a declarat că aplicarea gazelor lacrimogene a fost o măsură disproporționată îndreptată împotriva manifestanților, care nu prezentau nici un fel de pericol pentru autospecială sau pentru forțele de ordine.

Poliția Națională a precizat că gazele lacrimogene au fost utilizate de un angajat al Inspectoratului Național de Patrulare care a fost bruscat, inclusiv fizic, de unul dintre protestatari. Într-un comunicat de presă se precizează că polițistul a aplicat metodele speciale „pentru a opune rezistență agresiunilor și pentru a permite deplasarea transportului în deplina siguranță”.

Precizăm că fostul polițist de frontieră, activist DA și candidat la parlamentare pe lista națională a blocului ACUM, Gheorghe Petic a fost condamnat pentru viol la trei ani și șase luni de pușcărie, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de timp semi-închis și o amendă de 30.000 de lei pentru violare de domiciliu. Acuzatul nu-și recunoaște vina și susține că dosarul i-a fost fabricat politic

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.