Alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei transferate pentru 30 iunie. Ce declară Irina Vlah

Alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei au fost transferate de pe 19 mai pe 30 iunie. Decizia a fost luată de Adunarea Populară a Găgăuziei (organul legislativ local), la propunerea deputatului democrat Serghei Cernev. În plus, deputații au făcut modificări în codul electoral local, ridicând pragul de prezență la vot în primul tur.

Astfel, la ședința de luni a legislativului local, deputații găgăuzi au votat câteva modificări la Codul Electoral prin care au majorat pragul de prezență la vot în primul tur de la 30% la 50%. De asemenea, ei au stabilit ca alegerile locale să se desfășoare în baza listei alegătorilor întocmită pentru alegerile parlamentare, și nu în baza listelor locale. La ședință s-a menționat că între cele două liste sunt deosebiri substanțiale.

Gagauzinfo.md scrie că amendamentele vor intra în vigoare doar după semnarea acestora de către actualul bascan Irina Vlah.

La rândul său, Irina Vlah a declarat că este gata să promulge doar amendamentul cu privire la pragul de prezență, refuzând însă să semneze prevederea privind lista electorală.

Atunci, democratul Cernev a declarat că Irina Vlah „nu acceptă un compromis” și a supus votului amânarea alegerilor bașcanului. Pentru data de 30 iunie au votat 16 din cei 20 de deputați locali.

Irina Vlah a declarat pe Facebook că în spatele amânării datei alegerilor s-ar afla democratul Nicolai Dudoglo.

„Transferând data alegerilor, membrii Adunării Populare, controlați de Partidul Democrat, urmăresc mai multe obiective. Filiala găgăuză a Partidului Democrat se așteaptă să câștige timp pentru ca locuitorii autonomiei să uite de înfrângerea umilitoare a lui Dudoglo la recentele alegeri parlamentare. Astfel, „democrații” se așteaptă ca liderul lor informal să obțină mai multe șanse de câștig în timpul alegerilor de bașcan.

De asemenea, „democrații” găgăuzi intenționează să reformateze până în iunie Comisia Electorală Centrală a Găgăuziei, numind lideri controlați la funcții de conducere în această structură”, a scris Vlah pe Facebook.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.