Agricultorii vor beneficia de granturi de 10 milioane de dolari, pentru a-și face afacerile mai competitive

Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA), Ministerul Mediului şi Proiectul Băncii Mondiale Agricultură Competitivă în Moldova (MAC-P) au lansat astăzi la Chişinău două Programe de granturi pentru producătorii agricoli în cadrul Proiectului “Agricultura competitivă în R. Moldova”, informează MOLDPRES.

Primul program, de granturi privind facilitarea accesului la pieţele de desfacere, este realizat de MAIA şi are un buget de 7 mln de dolari SUA. Cel de-al doilea, de granturi privind sporirea productivităţii printr-un management durabil al solului, este realizat de Ministerul Mediului şi va beneficia de un buget de 3 mln de dolari. Proiectul este implementat de Unitatea Consolidată pentru Implementarea şi Monitorizarea Proiectelor în domeniul Agriculturii, finanţat de Banca Mondială.

Prezent la eveniment, Vasile Bumacov, ministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare, a remarcat oportunitatea acestor proiecte, menite să asigure competitivitatea agriculturii în Moldova. “Totodată vreau să menţionez că ne aflăm într-o perioadă cînd proiecte sînt mai multe decît capacitatea agenţilor noştri economici de a le asimila. Avem nevoie de fonduri nerambursabile, mai ales pentru începători, dar avem nevoie şi de beneficiari capabili să acceseze aceste fonduri, beneficiari care pot întocmi un business-plan şi au o viziune clară asupra afacerii pe care vor să o realizeze”, a specificat ministrul.

În context, directorul Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură (AIPA) Petru Maleru a subliniat că ambele programe de granturi vor fi implementate prin intermediul AIPA, iar agricultorii pot participa atît la aceste programe concomitent, cît şi la Programul Naţional de Subvenţionare, cu eventuale investiţii din partea donatorilor de pînă la 75%. “Primul proiect prevede un plafon maxim de 350 de mii de dolari SUA pentru un grup de producători (cel puţin 5), iar cel de-al doilea un plafon de 20 de mii de dolari, granturile nedepăşind 50% din investiţia efectuată”, a accentuat Petru Maleru.

Proiectul MAC-P a fost lansat în anul 2012 pentru a oferi agricultorilor un suport logistic şi financiar cu scopul consolidării capacităţilor de gestionare durabilă a terenurilor agricole, prelucrării şi ambalării produselor agricole şi facilitării accesului la piaţă. Totodată, proiectul prevede modernizarea sistemului de management al siguranţei alimentelor.

Proiectul are un buget total de 27 mln de dolari SUA şi urmează să fie finalizat în iunie 2017.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.