Agitația electorala ar putea fi permisă și în ziua alegerilor. Guvernul a avizat inițiativa legislativă

Agitația electorală sau agitația pentru susținerea referendumului ar putea fi permisă atât în ajunul alegerilor, cât și în ziua scrutinului. Aceasta va fi interzisă doar pe teritoriul secțiilor de votare sau pe o rază de 100 metri de la acestea.

Inițiativa legislativă ce vizează comportamentul cetățenilor în perioada premergătoare alegerilor a fost avizată astăzi de Executiv.

Premierul Pavel Filip a menționat că va fi dificil de măsurat raza de 100 de metri de la secțiile de vot și a propus legislatorilor să examineze posibilitatea excluderii acestei prevederi, astfel încât agitația electorală să fie interzisă doar în secțiile de vot.

Amenda pentru nerespectarea noilor prevederi va constitui de la 300 la 600 de lei, pentru persoane fizice și de la 1 200 la 1 500 de lei pentru persoanele cu funcţie de răspundere sau candidați electorali.

Inițiativa legislativă a fost elaborată în urma recomandărilor Comisiei juridice, numiri și imunități, care la 31 octombrie curent a aprobat Raportul cu privire la analiza, expertiza și evaluarea legislației electorale ce a stat la baza invalidării alegerilor locale în municipiul Chişinău.

Documentul urmează a fi transmis spre examinare și aprobare Parlamentului.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.