Agenția Proprietății Publice trece în subordinea Ministerului Economiei și Infrastructurii

PE SCURT

Agenția Proprietății Publice, instituție abilitată cu administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice a statului, trece în subordinea Ministerului Economiei și Infrastructurii. Parlamentul a aprobat în lectură finală, astăzi, modificarea unor acte legislative.

Potrivit autorilor, repoziționarea Agenția Proprietății Publice în subordinea Ministerului Economiei și Infrastructurii va permite ministerului de a coordona şi monitoriza activitatea acesteia. Proiectul a fost însă criticat dur de democrați.

PE LUNG

Potrivit autorilor, documentul va îmbunătăți performanțele APP, prin asigurarea creării unor mecanisme de supraveghere a activității entităților economice cu capital de stat, implementarea mecanismelor pentru diminuarea riscurilor de corupție.

Guvernul, în termen de două luni, va aduce actele normative în concordanță cu prevederile acestei legi.

Anterior, Agenția Proprietății Publice avea statut de autoritate administrativă centrală aflată în subordinea Guvernului Republicii Moldova.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.