A crescut volumul exportului în Belarus

Premirrul Vasile Tarlev a avut, ieri, o întrevedere cu vicepremierul Belarusiei, Ivan Bambiza, copreşedinte al comisiei mixte moldo-belaruse pentru cooperare comercial-economică. Interlocutorii au abordat mai multe subiecte ce ţin de stadiul actual al relaţiilor moldo-belaruse şi perspectivele dezvoltării acestora pe viitor.

În cursul întrevederii, părţile au menţionat stabilirea unor relaţii de prietenie şi de cooperare eficientă în domeniile de interes reciproc, estimând necesitatea extinderii acestora, ţinându-se cont de existenţa unui potenţial enorm, nevalorificat în acest sens.

Ivan Bambiza a subliniat că piaţa de desfacere din Moldova prezintă interes pentru agenţii economici din Belarus şi există dorinţa de a consolida relaţiile de colaborare, precum şi de a mări numărul de întreprinderi mixte moldo-belaruse.

Vicepremierul belarus a remarcat necesitatea implementării unui număr mai mare de proiecte de interes comun, cum ar fi dezvoltarea sectorului de asamblare a tractoarelor, a unei infrastructuri pentru producerea teracotei etc.

Oficialul belarus a dat o apreciere înaltă producţiei agroalimentare moldoveneşti. În context, el a specificat că, în anul curent, a fost înregistrat un volum record al exportului de producţie agroalimentară moldovenească în Belarus, care a sporit cu circa 70 la sută faţă de anul 2005.

Vasile Tarlev a apreciat dinamica pozitivă înregistrată în comerţul bilateral, pronunţăndu-se pentru păstrarea ritmurilor existente de dezvoltare prin stabilirea unui mecanism funcţional.

Premierul şi-a exprimat certitudinea că lucrările actualei sesiuni a comisiei mixte se vor solda cu rezultate economice considerabile pentru ambele ţări, iar protocolul şedinţei va fi un document consistent pe toate dimensiunile. // Flux

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.