Presedintele Vladimir Voronin afirma ca “ar fi normal si bine” ca prima sa vizita in strainatate, dupa preluarea celui de-al doilea mandat de sef de stat, sa fie intreprinsa la Bruxelles. Astfel, el a sugerat ca ar putea refuza invitatia omologului sau rus, Vladimir Putin, de a participa, la 9 mai, la festivitatile de sarbatorire a aniversarii a 60-a de la victoria in cel de-al doilea razboi mondial, organizate la Moscova.
Presedintele Vladimir Voronin a declarat la PRO TV Chisinau ca nu a decis, deocamdata, daca va da curs invitatiei presedintelui rus Vladimir Putin de a participa la reuniunea sefilor de stat din CSI, care va avea loc la 8 mai, la Moscova, urmata de festivitatile consacratate Zilei Victoriei. "Consider ca intr-o zi de o asemenea importanta, cum este cea de 9 mai, presedintele trebuie sa fie in tara”, a spus Voronin.
In acelasi timp, seful statului a afirmat ca “ar fi bine si normal” ca prima sa vizita dupa inaugurarea in functia de presedinte sa fie intreprinsa la Bruxelles. Astfel, el a sugerat ca ar putea sa nu dea curs invitatiilor lui Putin.
Mentionam, ca participarea la evenimentele de la Moscova a fost refuzata pana in prezent de presedintii Lituaniei si Estoniei, respectiv Valdas Adamkus si Arnold Ruutel, precum si de presedintele georgian, Mihail Saakasvili