Despre povestea de dragoste dintre Maria și Dumitru am aflat din aparițiile publice ale acestora în spațiul mediatic. M-a cucerit felul în care vorbesc despre dragostea lor și despre experiența de a-și trăi acest sentiment profund în ciuda stereotipurilor pe care le aud frecvent de la cei din jur.

Dumitru are dizabilitate locomotorie congenitală și este utilizator de scaun rulant. A fost diagnosticat oficial cu artogripoză la o clinică din Kiev pe când avea un an. Până atunci, medicii de aici nu puteau identifica exact cu ce se confruntă. Din cauza artrogripozei i-a fost afectată coloana vertebrală și nu își simte ambele picioare.

Istoria acestui cuplu nuanțează percepțiile noastre comune despre ce înseamnă o relație de dragoste și cum se trăiește aceasta. Și ne poate ajuta să explorăm dacă există sau nu un mod convențional de a iubi și de a fi iubit chiar și atunci când toți par să seteze rigid anumite limite privind autonomia corpului.

Maria este o prezență senină, temperată; își poartă părul scurt până la umeri. Simt notele dulci și echilibrat de intense ale parfumului. Dumitru este un bărbat chipeș, cu ochi mari verzi-căprui, protejați de o pereche de sprâncene stufoase, dar nu prea răzlețe; așezate și îngrijite. Poartă barbă, iar hotarul dintre fire și pielea gâtului este reprezentat de o linie dreaptă, trasă cu o precizie aproape matematică. În urechea stângă poartă un cercel argintiu suspendat.

Până ne-am găsit un loc liniștit pe bancă, i-am observat pe cei doi privindu-se cu grijă și înaintând în același ritm. Dumitru creează impresia unui bărbat serios și reținut, însă odată ce intri în vorbă cu el, nu poți să nu îi observi zâmbetul larg și șarmant, apoi râsul molipsitor atunci când strecoară câte o glumă.

Până să-și întâlnească soția, Dumitru a avut o perioadă de căutare personală și profesională . Vine din nordul țării, regiunea Ocnița, dar în 2008, pe când avea 22 de ani, a decis să se mute în capitală. Realitatea pe care o trăiau prietenii lui cu dizabilități în localitatea natală l-a făcut să se întrebe dacă nu cumva își periclita cursul vieții rămânând acolo. „Situația persoanelor cu dizabilități este descurajantă în sate. Nu își pot găsi loc de muncă, iar în multe cazuri sunt nevoiți să rămână dependenți de părinți sau alte persoane”, explică Dumitru.

Astfel, și-a luat inima în dinți și în pofida fricilor, celor proprii și celor venite de la părinți, cu care s-a certat pentru demersul său autonom, și-a croit drum în orașul care avea să-i devină a doua casă. A găsit o garsonieră unde urma să locuiască împreună cu un prieten și a început să își caute un loc de muncă. Însă impedimentele unui oraș inaccesibil ca infrastructură s-au făcut simțite instantaneu.

„Țin minte că în stațiile de troleibuz nu reușeam să deschid gura să cer ajutor ca cineva să mă urce în transport, așa cum rampa nu era pusă la dispoziție fără să rogi. Puteam să aștept mult timp.”

Era mai puțin încrezător decât e astăzi, dar visul unei vieți pe care și-o așterne singur era, chiar și în acele circumstanțe, mai ușor de dus decât greutățile care i se iveau în cale.

În Chișinău a continuat să își creeze propria comunitate. A reușit să finalizeze studii superioare în economie, a muncit în domeniul vânzărilor B2B și a început să practice diferite sporturi: tenis de masă și de câmp, baschet și haltere, unde a fost premiat chiar în cadrul Campionatului Național al Moldovei. A participat la maratoane și a ieșit învingător, a schiat în România și intenționează să facă și kayaking. Spune că face sport din plăcere, dar și pentru că este un mod în care abilitatea pierde din greutate în fața perseverenței.

În 2013, la aproape 5 ani de când s-a mutat în Chișinău, a cunoscut-o pe Maria, pe rețelele de socializare. Dumitru a inițiat conversația, iar răspunsul nu s-a lăsat mult așteptat. Își amintesc de prima întâlnire - într-o zi de decembrie - de parcă s-a întâmplat ieri. Maria se întorcea de la bunici, originari din nordul țării, și făcuse drum lung până la Chișinău. Și-a pus pe ea haine comode, nu tocmai elegante, în timp ce „Dima era foarte prezentabil, în cămașă, cu părul aranjat frumos. S-a pregătit mai bine de prima întâlnire”, își amintește Maria cu un zâmbet duios.

Nu a fost dragoste la prima vedere, dar ceva din felul în care se priveau și își vorbeau i-au făcut să dea curs și altor ieșiri. „Mi-a părut stranie”, își amintește amuzat bărbatul, trăgând cu coada ochiului spre soție vrând să-i surprindă reacția. Aceasta a dat aprobator din cap cu același spirit jovial, semn care-l face pe Dumitru să-și continue relatarea: „Îmi tot povestea nu știu ce despre yoga, când eu eram cu gândul doar la petreceri și distracție.” Avea 27 de ani, iar ea 23.

Deși au făcut și nunta șapte ani mai târziu, ziua de 22 decembrie 2013 le este cea mai dragă. Atunci s-au întâlnit pentru prima dată și astăzi, la aproape 13 ani distanță, continuă să o celebreze cu aceeași bucurie.

Mariei îi place că Dumitru este încrezător, grijuliu, optimist și foarte ambițios. L-a văzut și continuă să îl vadă o personalitate puternică și determinată. Dumitru a descoperit în Maria o femeie inteligentă, empatică și cu o inimă mare cât un munte, pentru că vrea mereu să îi ajute pe toți. Nu s-au gândit la un anume secret care face ca relația lor să funcționeze atât de bine, fiindcă lucrurile pe care le fac vin dintr-o zonă a firescului pe care nu au chestionat-o niciodată în mod special.

Vestea că cei doi formează un cuplu s-a răspândit diferit în materie de timp și reacții. Unele prietene de-ale Mariei au fost surprinse și au încercat s-o facă să-și revadă decizia. Grija lor părea fundamentată pe prietenie, însă Maria a rămas de neclintit.

„Îmi ziceau că n-ar putea fi într-o relație cu o persoană cu dizabilități”, își amintește Maria. „Dar pentru mine absolut nu a contat că Dumitru este utilizator de scaun rulant. Nu tolerez nicio formă de discriminare. Și apoi, alegi omul pentru ceea ce el este, nu pentru dizabilitatea lui. Sunt cupluri de 20 de ani împreună și oricare dintre ei poate să nimerească în accident și Doamne ferește să capete o dizabilitate. Și atunci ce faci?”

Mama Mariei a aflat despre dizabilitatea viitorului ginere abia la un an de când aceștia și-au început relația. Reacția ei a fost peste ce-și închipuiau cei doi. În primul rând se simțea jignită că i-au ascuns adevărul atâta timp, mai ales că reușise să-l îndrăgească pe Dumitru în urma apelurilor telefonice. Fusese absolut fermecată „de vocea și timbrul său frumos”. Apoi a ținut morțiș să-i aducă aminte fetei să aibă grijă și să nu-i frângă inima băiatului.

Astăzi mama Mariei locuiește în același complex locativ cu ei. Uneori iau cina împreună, ies la plimbare, iar alteori mama are grijă de motanul lor, Cosmos, atunci când aceștia pleacă în călătorii. Apariția noului membru de familie în urmă cu aproape 7 ani a fost un compromis între cei soți. Mai exact, Dumitru s-a obișnuit cu ideea unui animal la bloc de dragul Mariei.

Și acesta nu este unicul compromis al vieții de familie. În călătorii, pe care ambii și le doresc și le planifică cu atenție la detalii, Maria se asigură că îl face pe Dumitru confortabil pe durata zborului cu avionul, așa cum acesta este îngrozit de ideea unei mașinării de fier la câteva mii de metri deasupra pământului. Astfel, se asigură că e bine, chiar dacă asta înseamnă să rămână amândoi privați de somn pentru câteva ore bune. Și pentru că umorul s-a instalat în casa și relația lor încă de la început, Maria mai apelează la el pe post de diversiune atunci când turbulențele mișcă avionul ca pe o jucărie în jeleu. „Îi spun «Dumitru, de ce îți faci griji? Uite ce romantic! Dacă murim, murim în doi!» și apoi aud «Eu nu vreau să mor! Nici să aud de asta!»”.

În afară de prietenii mirați la începutul relației, Maria și Dumitru primesc periodic fel de fel de reacții de la cei care îi cunosc pentru prima dată atât în realitate, cât și online de pe contul comun de TikTok pe care l-au creat. Unii presupun aproape instant că Maria s-a cuplat cu Dumitru „pentru bani”, replică care îi amuză de cele mai multe ori: „Chiar lasă-i să creadă că sunt putred de bogat”, adaugă Dumitru cu o voce ironică.

Cei doi spun deschis că sunt ambițioși și muncesc cu dedicare pentru a duce un trai bun, însă au avut și perioade mai dificile în care fie unul, fie celălalt a preluat cea mai mare parte din responsabilitățile financiare. „Banii astăzi sunt, iar mâine nu. Nu totul se rezumă la bani”, spune Maria.

Totuși, există un lucru care le displace profund atunci când își mai aduc aminte despre impresiile vociferate ale celor din jur. Și anume faptul că oamenii proiectează asupra Mariei imaginea unei eroine care se sacrifică, în schimbul imaginii unui parteneriat egal clădit pe sentimente de dragoste și încredere.

„Au o gândire stereotipică, dar fiecare cuplu e diferit și dacă una dintre persoane are sau nu o dizabilitate, nu înseamnă că cealaltă preia automat sarcinile. Lor li se pare că eu îs aceea care îndură, care trag, dar asta nu e adevărat. Mulți oameni după ce fac cunoștință cu Dumitru ajung să nu îi mai observe scaunul rulant. Este o personalitate foarte puternică”, povestește Maria.

Dumitru are scaun cu rotile de tip activ, iar acest dispozitiv îi permite să fie autonom. Sarcinile casnice le împart în mod onest. Dumitru știe tot în ale gospodăriei și gătește cele mai gustoase cine. Spune că are atâta energie că rareori amână să facă ce și-a propus. Evident, există și lucruri pe care Dumitru nu le poate fizic, precum schimbarea becurilor în tavan, dar ele sunt puține la număr și ușor de gestionat.

„Eu tot timpul spun că noi suntem o echipă. Fiecare din noi face ceea ce poate să facă mai bine. Și de fapt, dizabilitatea, în cazul nostru, asta pur și simplu înseamnă că avem nevoie de careva finanțe mai mari ca să ne permitem același robot sau aceleași gadgeturi și accesorii care să-i ușureze lui Dumitru anumite activități în casă sau în ce ține de vacanțe”, adaugă Maria.

Alegerile pentru destinațiile de vacanță gravitează, de regulă, în jurul cazărilor cu infrastructură comodă. Mai puține pante sau impedimente pe trasee, precum și hoteluri cu accesibilitate ridicată pentru scaunele rulante. În astfel de condiții, Dumitru are nevoie de puțin sau aproape deloc ajutor.

Locuința celor doi soți este adaptată pentru ca dizabilitatea să devină imperceptibilă. Maria proiectează mobilă și face design de interior, iar cunoștințele i-au fost de folos atunci când a gândit funcționalitatea apartamentului.

„La bucătărie, de exemplu, avem două zone. Una cu blatul de 90 de cm înălțime pentru mine cu chiuvetă și plită și zona lui Dumitru, de 75 de cm, cu chiuvetă separată și plită ascunsă în sertar. În zona dressingului partea de sus e pentru lucrurile mele și sertarele din zona de jos sunt proiectate pentru Dumitru”, adaugă Maria.

Chiar și spațiul curții și amplasare apartamentului a fost aleasă cu multă grijă. Locuiesc la parter, astfel încât Dumitru să aibă acces facil la rampă și, ulterior, la mașină. În acest context, locatarii au făcut o excepție și îi permit doar lui să parcheze mașina în curtea blocului. Tot vecinii, în fiecare iarnă, curăță de zăpadă rampa de acces. Dumitru spune că este un gest pe care îl apreciază și este recunoscător de fiecare dată.

Totuși, admite că și-ar dori ca unele lucruri să nu rămână la discreția sau bunătatea oamenilor, ci să fie gândite incluziv de către autorități, pentru ca persoanele cu dizabilități să nu trăiască un permanent sentiment de dependență față de ceilalți, lucru care poate afecta inclusiv și alte experiențe din viața socială.

Când ies în oraș, fie pentru o întâlnire romantică, fie cu prietenii, Dumitru și Maria au întotdeauna o sarcină în plus pe lângă stabilizarea zilei și a orei. Analizează cât de accesibil este locul unde vor merge, fie că este vorba de restaurant, cinema sau orice altceva. De fiecare dată sună să se asigure că existe rampă de acces și spațiu sanitar adaptat corespunzător. În toată această perioadă au întocmit și o listă proprie cu restaurantele sau spațiile publice accesibile și, din păcate, ele nu sunt foarte multe la număr.

„Există restaurante care investesc milioane, dar nu au rampă sau ascensor în interior și administrația ne spune «veniți că noi să vă ajutăm». Dar dacă mă scapă și eu îmi rup vreo mână?”, povestește Dumitru.

„Sau dacă acel chelner în timp ce îl duce pe Dumitru își traumatizează spatele? Cine răspunde pentru asta? Acest lucru nu intră în obligațiunile lui și nici hamal nu s-a angajat. Și așa nu e corect. Eu tot timpul spun că Dumitru nu este un sac de cartofi care să fie ridicat și coborât”, completează Maria.

Aceste situații, laolaltă cu locurile speciale de parcare mai mereu ocupate de șoferii nerespectuoși, îi fac pe cei doi să analizeze pentru viitor posibilitatea unei emigrări.

Cu această ocazie i-am întrebat pe Dumitru și Maria prin ce gesturi își exprimă cel mai mult dragostea. Au întrerupt liniștea cu un hohot de râs zgomotos.

„De acelea despre care se poate de vorbit sau nu?”, întreabă Dumitru, laolaltă degajat și amuzat. Maria îi aruncă un zâmbet sfidător-cochet și îmi spune că această reacție vine și după ce unii urmăritori curioși de pe TikTok le adresează frecvent întrebări despre viața intimă și pentru care are mereu răspunsul la ea:

„Mulțumesc pentru întrebare. Știu că pe mulți îi frământă. Prieteni, totul e bine la noi, nu vă faceți griji. (..) dragostea nu are limite și persoanele cu dizabilități la fel, au potențial nelimitat.”

Revenind la gesturi, ei povestesc că romantismul, în sensul convențional cunoscut, nu îi tocmai caracterizează. Le plac călătoriile comune, le place să petreacă timp împreună, dar versiunea lor practică de romantism implică altceva.

„Noi, de fapt, suntem foarte atenți unul față de celălalt. Este vorba de înțelegere, de atenție, să ne auzim și să ne susținem unul pe altul. Cred că asta e cel mai important pentru un cuplu și o relație sănătoasă”, susține Maria. Fie că asta presupune un cadou ales cu atenție mult timp sau o cină caldă și rapidă atunci când celălalt este istovit.

Tot ei au înțeles că diferențele, pe care, bineînțeles, nu le-au descoperit chiar de la început, reprezintă o resursă generoasă de glume. Maria a crescut pe muzica anilor ‘60-’80, pe care o asculta împreună cu tatăl său. Ea vibra pe Beatles, Queen, Pink Floyd și rock alternativ, în timp ce Dumitru era fiert pe rap american. Așadar, mijlocul de aur care sună în mașina lor este muzica ambientală tip chillout lounge.

Filmele urmăresc aceeași soartă. Întrebați dacă au un film preferat, Maria a aflat pentru prima dată că „Avatar” despre care i-ar fi spus Dumitru la început de relație că este filmul preferat, reprezintă o mare și gogonată minciună. „Dar eu am glumit!”, se scuză Dumitru, în timp ce Maria i-o întoarce chicotind „Tare glumeț mai ești!”.

Și pentru că bați fierul cât e fierbinte, Dumitru adaugă că filmele Mariei sunt remediul perfect să te ia somnul rapid. „Mă mir totodată cum Maria găsește filmele astea. Te uiți, te uiți și pac s-au terminat”, adaugă bărbatul sub privirea deloc răutăcioasă a Mariei. Pentru Dumitru filmele preferate sunt meciurile de fotbal, pe care le urmărește cu sfințenie.

Aceste diferențe nu au fost niciodată un motiv puternic să pună la îndoială trăinicia relației și a căsniciei. În ultimii ani au avut și perioade de criză în cuplu, dar nu au avut niciun moment în care să vrea să renunțe. Discută, se ascultă și își amintesc de ce s-au ales unul pe celălalt.